Desigur că se va aproba în Parlamentul României „Legea defăimării sociale“. Se va deschide atunci o posibilitate nesperată a celor care vor să se răzbune pe cineva. Și mă refer la aparițiile din presă sau pe facebook. Să zicem că cineva ar fi invidios pentru spațiul de parcare pe care îl dețin. Sau pentru că am o mașină mai scumpă. Sau pentru că nevasta lui este invidioasă pe prietena mea. Sau, pur și simplu, nu-i plac ochii mei. Atunci îmi face un denunț precum că l-am înjurat și l-am făcut „țigan“ sau „gugulan“. Sau i-am zis că nu votez cu „partidul lui de rahat“ și mă trezesc cu o amendă de 100.000 lei. Adică prețul apartamentului în care stau. Când ne vom prezenta la tribunal, el va aduce 3-4 martori dintre cei mai buni prieteni și nu voi putea dovedi că nu l-am defăimat. Și voi fi condamnat. Și ce voi face mai apoi? Nu voi mai ieși din casă, nu voi mai vorbi cu nimeni, nu voi mai primi nici pe popa cu Ajunul sau de Bobotează. Mă voi uita mereu în spate să văd cine mă aude când tușesc sau dau un „vânt“.
Legea aceasta a Defăimării sociale îmi aduce aminte de anii 50, când o jumătate din oamenii satului în care m-am născut au fost deportați în Bărăgan. Pe un simplu denunț. Și îmi mai aduce aminte de faptul când unii copii mergeam cu „pâra“ la tovarășul „învățător“ și eram pedepsiți, noi, cei pârâți, să stăm în genunchi pe coji de nucă. Și cred că inițiatorii nu cunosc prea bine sensurile cuvintelor din limba română. Pentru că „defăimarea“ înseamnă în primul rând „a pârî“. Iată cum definește Dicționarul de sinonime defăimarea: „PÂRĂ s.v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunț, denunțare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamație, șoaptă, vrajbă, zâzanie“.
E clar că defăimarea însemnă, în egală măsură, activitatea de a „dezbina“, de a „învrăjbi“, de a „bârfi“…
Legea Defăimării sociale este, mai presus de mărunta interpretare a mass-media, aceea de a pune „pumnul în gură“ presei, facebook-ului etc. Ea este prefigurarea Apocalipsei biblice, propunându-și, nici mai mult nici mai puțin, să astupe „gura lumii“ printr-un nou Armaghedon.
De „partid și de stat“, ar fi spus „împușcatul“.
Prof. C.H. ALUPULUI RUS