Dacă tot m-am dat la rememorări din sala mea de judecată, să vă spun și o amintire urâtă.
În fața mea era un șofer de basculă.
Dimineața la ora șapte și jumătate, după ce băuse un litru și jumătate de vin (erau și probe în dosar, dar mi-a spus-o și cu gura lui) s-a urcat la volanul basculei lui de 12 tone, și, la o curbă, a ținut-o drept, încălecând și fărâmând pur și simplu o mașină mică, dimpreună cu tânărul șofer, lăsând în urmă o văduvă și doi orfani.
Eu, judecătorul cauzei, fiind un om normal și calm, dar și puțin patetic și pătimaș uneori, conduceam ședința și mă gândeam: oare ce mi-ar trebui să ies de la masa mea și să sar în gâtul acelui dement? Desigur, nu am făcut un asemenea lucru, dar nu pot garanta că am fost chiar atât de calm și normal în limbaj, încât să nu se vadă că dezaprob faptele acelui cretin (acum sunt mult după acele evenimente, deci pot vorbi/scrie mai slobod).
Din păcate, mai sunt pe lume și asemenea oameni, și asemenea întâmplări.
Mai pot să vă spun ce soluție am dat eu în acel dosar: L-am condamnat pe respectivul la nu știu câți ani de închisoare cu suspendare, pentru a-l putea obliga să plătească toată viața o rentă celor doi copii pe care i-a lăsat orfani. Am făcut ce trebuia sau nu, nu pot spune. Nu v-aș dori să treceți prin așa ceva, nici măcar ca judecător.
Jud. Gh. MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com