La „vârf“ toată lumea strigă tare că vrea și asigură independența justiției.
Mai anii trecuți, președintele matroz/matol și premierul infante au făcut un pact de coabitare (ptiu, drace!) în cadrul căruia au convenit să asigure independența justiției cam așa: unul din ei să numească procurorul general, altul să numească șeful (șefa perpetuă) DNA, crezând ei că își asigură astfel spatele, sau fața, după poziție.
Rezultatul a fost cam nasol: procurorul general a fost și a rămas un papagal, indiferent de persoană, iar procuroarea șefă DNA, cu deplină imparțialitate, i-a umplut de dosare penale pe cei doi coabitanți, ca și pe mamele, soacrele, copiii, favoritele și tot neamul lor, biologic și politic.
Despre soluția problemei, deși am mai spus-o, revin și bat la cap mereu și la infinit pe toată lumea: chestiunea nu se rezolvă decât prin alegerea tuturor conducătorilor de către colectivul respectiv. Indiferent câte concursuri, comisii, criterii s-ar institui și folosi, dacă vorbim de „numire“, „desemnare“ sau orice alt termen asemenea, rezultatul va fi tot prost, și tot „politic“.
Vă amintiți ce caraghioslâcuri s-au întâmplat cu concursurile pentru directorii de școli? Când candidații de directori au fost întrebați câte copite are un măgar și altele asemenea? Și cu ce cheltuială și zbucium național!
Să nu credeți că la concursurile din justiție situația este mult diferită.
Jud. Gh. MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com