Dar mie mi se pare că acest episod se constituie într-un mare semn de întrebare asupra sistemului, a întregii societăți.
De la episodul „Ieși afară…“, cu aruncarea caschetelor peste zidul Palatului, care a fost primul semnal serios despre „suferința“ poliției române, este clar că acest domeniu a fost neglijat, tratat cu superficialitate, sau netratat, în sensul de recrutare, dotare, finanțare, selecție a personalului, asigurarea forței și demnității polițistului român.
În activitatea mea de judecător am avut multiple relații și conexiuni profesionale cu polițiștii. Vă pot relata unele episoade:
Pe când judecam în sala de consiliu transformarea amenzilor contravenționale în închisoare, mi-a fost adus în birou, cu mare chin și balamuc, un personaj de numai un metru jumate, dar atât de rău, recalcitrant, turbat efectiv, încât patru polițiști abia l-au putut imobiliza și liniști, cu preț multiplu: toți patru au fost zgâriați, mușcați, scuipați, nu mai spun botezați cum îi venea la gură acelui individ.
În altă împrejurare, tot cu un asemenea flăcău, dar cuminte, după ce l-am judecat și au plecat, ziceam eu, spre arestul poliției județene, ieșind eu cu mașina din curte ca să merg acasă, ce credeți că mi-a fost dat să văd în stradă? Cei doi polițiști și contravenientul arestat stăteau la „ia-mă nene“. Iar eu, după câtă minte aveam, și am, ce credeți că am făcut? Am oprit, i-am invitat și i-am transportat propriu la beciul de loc domnesc, în deplină siguranță, inclusiv pentru mine.
De prisos să mai comentăm despre condițiile în care lucrau/lucrează polițiștii români. Ați auzit despre, sau chiar ați văzut cu toții: polițiști cu capul crăpat cu parul sau cu toporul; polițiști morți în intersecții sau la intervenții; polițiști purtați pe capota mașinii de către interlopi agresivi și cu maxim tupeu; mai știți destule.
Față de toate acestea, se impune: să se asigure poliției condiții materiale și dotări corespunzătoare; să se acorde un salariu dacă nu mare, mărișor, nu numai pentru a se contracara posibilele tentații, ci și pentru a stopa selecția inversă care se face de un timp în poliție, ca și în alte domenii.
Și mai e o chestie: dacă pe mine judecător, la un caz mă apăra de cei răi polițistul, el, pe el, trebuie să se apere singur. Or, sistemul actual este astfel conceput, încât polițistul este timorat în a scoate pistolul și a trage, măcar la picioare, chiar când are toporul deasupra capului sau cuțitul la gât.
Am uitat cumva de unde am pornit? Putem reveni.
Jud. Gh. MOROȘANU