Lecţie de excelenţă

*Primii profesori ai şcolii sportive pietrene au „predat” colegilor mai tineri, ieri, amintiri

Frumoase mai sunt amintirile din vremurile de început ale sportului şcolar! De la înfiinţarea primei structuri pietrene, Şcoala Sportivă de Elevi, s-au împlinit, în 2012, 55 de ani. Momentul a fost marcat prin numeroare activităţi, în organizarea Liceului cu Program Sportiv, care au culminat, ieri, cu o întâlnire între primii şi actualii profesori şi antrenori.

Cel mai longeviv director din ţară, Constantin Săvinescu, unul dintre întemeietorii ŞSE, în 1957, şi echipa sa au fost primiţi cu aplauze în sala de festivităţi a LPS-ului. La emoţionanta întâlnire au fost prezente mai multe generaţii. Profesoara de gimnastică Georgeta Donici, de exemplu, care a crescut multiple campioane, precum Laura Murariu sau Irina Dodea, astăzi antrenoare în Anglia, respectiv Spania, a fost mai întâi eleva profesoarei de volei Maria Săvinescu.

„Mi se spunea cea cu ardei iute la picioare”, a dezvăluit auditoriului profesoara Donici. „Nu avea voie să cadă mingea lângă mine”.

Aceasta nu a uitat niciodată nici deplasarea la o finală naţională, la Sibiu, când echipa pietreană a călătorit într-o maşină frigorifică. Ceea ce nu a împiedicat-o să câştige o medalie.

În toate sporturile, începutul a fost cu numeroase lipsuri. Durăul, locul în care s-au format generaţii şi generaţii de sportivi, nu avea o cabană cu mai mult de 16 locuri. Piatra Neamţ a avut târziu sală, dar echipa de baschet a oraşului susţinea meciuri amicale cu adversari din Ulan Bator. Piatra Neamţ a dat campioni la gimnastică ritmică şi schi, sporturi dispărute sau care abia mai „pâlpâie”.

O proiecţie cu fotografii vechi a stârnit şi mai mult memoria vechilor oameni din sportul juvenil pietrean. Ca într-o ştafetă, fiecare a vorbit despre disciplina în care a trudit.

„La început a fost atletismul”, care avea să dea primul junior cu săritură peste 8 metri (Bogdan Ţăruş, lungime). Din vechea catedră au fost prezenţi Vasile Purcaru şi Ilie Popescu, antrenorii Iuliei Negură Olteanu, campioană mondială de cros. Baschetul a fost reprezentat de Dumitru Terbescu, schiul de Petru Brânzei, iar handbalul masculin de Otto Heel, care a adus primul titlu la juniori şi prima medalie la seniori.

„Ce m-a bucurat în mod deosebit a fost colectivul în care am lucrat. Eram toţi de excelenţă. Sunt la fel de bucuros, astăzi, să găsesc aici oameni care au continuat munca noastră cu aceeaşi pasiune şi rezultate deosebite”, a spus profesorul de handbal.

În ştafeta directorilor, aniversarea a 55 de ani găseşte la conducerea unităţii sportiv şcolare un profesor de volei. Deşi s-a format într-o altă şcoală sportivă, prof. Dan Gavril a cunoscut desăvârşirea profesională la Piatra Neamţ, unde este cel mai longeviv antrenor.

„Să ne amintim. Avem de cine. Să le mulţumim. Ei au fost primii. Să-i felicităm. Glorie celor care sunt şi vor veni”, a spus, evident emoţionat, directorul LPS.

Dan Gavril a rostit şi numele tuturor celor care au trecut în nefiinţă şi în memoria cărora s-a ţinut un moment de reculegere, de la întemeietorii Cricopol (handbal), Teodorescu (volei), Laşcu (baschet), până la antrenorii care au reuşit să ducă Piatra Neamţ în toată lumea, prin sportivii şi echipele lor, ca Ţoc senior (handbal) sau Roşioru (volei).

Marea absentă la momentul de ieri a fost profesoara Maria Savinescu, care a primit, asemenea tuturor colegilor de generaţie, trandafiri şi diplomă de excelenţă.