„Nu ești mare jucător dacă nu știi lecția umilinței” spunea, odată, un om de fotbal care nu poartă de pomană creierul cu el. E vorba de Mircea Lucescu, iar replica respectivă era dată în contextul în care se vorbea despre educația precară a unor fotbaliști ajunși brusc în vârf de piramidă și despre pericolele care îi pândesc pe aceștia.
Vorbind despre umilință, Lucescu vorbea și despre generozitate, spirit de echipă etc. Ei bine, ieri am avut surpriza să văd că – sper eu că nu doar declarativ – sunt oameni – mai precis politicieni! – care au spirit de echipă și pot aprecia pe alți colegi din politică. Inclusiv pe cei din alte partide.
Surpriza e cu atât mai plăcută cu cât e vorba de partide care altfel, pe ulița de acasă numită Consiliul Județean, o țin într-o hârâială continuă. Azi se împacă, mâine se ceartă, azi fac, mâine desfac alianțe.
Când pesedistul Chelaru îl laudă pe uneperistul Bumbu, când cel din urmă îi apreciază pe pesediștii Munteanu sau Harbuz, sincer, prima reacție e una de uimire. Învățat ca în politica românească, inclusiv în cea locală, aprecierile pentru alții să fie din zodia lui „ba pe-a mă-tii”, a fost cât pe ce să scap pixul din mână la așa mesaje de normalitate, la urma urmei.
În vremuri în care bună vecinătate înseamnă prea de multe ori să crape Costel ca să-i ia Dorel capra (sau invers), da, normalitate uimește. Șochează, chiar! Șochează când vezi că valoarea reală este apreciată fără vreun interes ascuns, când experiența este prețuită la adevărata ei valoare, când dorința și zelul începătorilor în ale imunității sunt de asemenea privite cu ochi buni.
Multe lipsesc românilor dar, printre altele, am putea enumera și lipsa procedurilor standard (în diverse domenii unde noi ne mai încăpățânăm să reinventăm roata), puterea exemplului și a precendetului (când vezi că ai dat de X ori cu capul de stâlp, nu ar fi rău să-l ocolești data viitoare sau, ideal, să înveți din contactele altora cu betonul bine înfipt).
În schimb stăm bine la capitolul încăpățănare. Dusă la extrem de multe ori. Nu contează analiza lucidă ci orgoliul sau interesul propriu care dărâmă interesele comunității. Sunt atât de multe astfel de cazuri în care deși suntem nemțeni nu vrem să fim și nemți încât aprecierea efortului real parcă sare din normalul bolnav.
O pâine bună trebuie coaptă la foc bun, vândută și consumată. Dintr-un aluat mucegăit nu vei face pită de dat la copii.
Discuția cu senatorii nemțeni a fost ieri, așa cum scrie și în titlu, o lecție de generozitate. Dar nu o generozitate tâmpă, doar ambalată în staniol, ci una lucidă și de bun simț. Iote că pentru acele declarații le spun (în premieră!, nu știu dacă voi mai avea ocazia să repet: felicitări senatorilor de Neamț!
Daniel VINCA