* Puiu Mironescu a primit şi el mandat pentru 29 de zile
Bogdan Anton Mararu şi fratele lui Răzvan Mararu au fost arestaţi, ieri după amiază, de Tribunalul Bucureşti, pentru instigare la tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Căteva ore mai târziu, Curtea de Apel Bacău îl trimitea după gratii şi pe Puiu Mironescu, sub acuzaţii similare, plus una de terorism. În ambele cazuri, judecata şi deliberările nu au durat foarte mult, semn că probele anchetatorilor au fost mult mai mult decât supoziţii şi conincidenţe, aşa cum s-a grăbit să afirme avocatul fraţilor Mararu. Din puţinele date făcute publice de către anchetori rezultă, fără dubiu, că Bogdan şi Răzvan Mararu au luat legătura cu moldoveanul Vitalie Proca şi i-au dat 20.000 de euro în schimbul uciderii lui Mironescu. Discuţiile dintre fraţii Mararu şi moldovean s-au purtat atât faţă în faţă, cât şi prin telefon, fiind înregistrate 40 de convorbiri între ei. Mararii i-au făcut rost asasinului plătit şi de o maşină, un Audi A6 cu numere de Bulgaria, pe care i-au predat-o în Roznov, la barul lui Răzvan Mararu. Acţiunea a eşuat, însă, pentru că Proca primea indicaţii de la intermediari şi a pus ochii pe un nevinovat pe care l-a filat asiduu 10 zile şi a sfârşit prin a-l ciurui, deşi nu avea nici o legătură cu Mironescu. Fraţii Mararu au negat în anchetă că ar avea vreo implicare în tentativa de asasinare a duşmanului lor de o viaţă, dar este uşor de presupus că au fost bine monitorizaţi şi probatoriul este „beton” de vreme ce instanţa le-a dat mandate. Faptul că au ajuns să simtă „aerul” închisorii este o noutate pentru ei şi nu are decât două explicaţii posibile. Ori le-a picat protecţia şi au ajuns să se supună legilor ca oamenii de rând, ori au sărit calul cu împuşcături în plină stradă, erori de „destinatar” şi bombe, încât nimeni nu-şi mai permite să-i ţină în braţe şi să nu vadă că reprezintă un real pericol public. Oricum imaginea lui Bogdan Mararu, îmbrăcat în veşnica lui geacă negră de fâş, cărându-şi rucsacul cu „efecte” şi peturile de apă, arată că de la „mărire” la celulă nu-i decât un pas. Un pas mare pentru el, e adevărat, pentru că ani de zile a „domnit” şi a fost intangibil.
La rându-i, Puiu Mironescu nu a colaborat în anchetă şi nu a recunoscut nici o clipă că ar fi în spatele atentatului cu bombă. Verdictul magistraţilor de la Bacău i-a şters de pe faţă zâmbetul zeflemitor şi singura lui speranţă, ca de altfel şi a duşmanilor săi, este recursul. Mironescu s-a întors în arestul Poliţiei Neamţ unde, ironia sorţii, este oarecum coleg cu Daniel Pădurariu şi cu ceilalţi patru indivizi „tocmiţi” sâ-l trimită pe Mararu pe lumea cealaltă. Aşa că, dincolo de planurile „elaborate” de răzbunare, Mararii şi Mironescu sunt în viaţă şi, deocamdată, exact în locul pe care îl merită.
dar despre afacerile celor 2 marari ramasi in viata nu se spune nici o vorbulita, despre cele 200 de familii nenorocite, carora li s-au luat banutii, casele, terenurile, masinile, despre ametitul de nechita fostul sef de politie de la roznov care si acum patimeste, despre protipendada politica care se imprumuta cu bani de la cei 2 jegosi priponiti. despre un primar care afirma ca le-a dat el interdictie sa intre in primarie dar le-a dat asa niste pasaje sa le construiasca pentru niste bani, uite asa, sa vezi si sa nu crezi, nimic, nimic……………dar lasa don gigi pinalti, noi nu o sa te uitam, nu o sa te uitam, dac vrei scriem si o placa ca in fata la cafe latino…………
ce s-a petrecut cu mararii este ceva normal,anormala a fost batjocurirea institutiilor statului de acesti anonimi inculti si primitiv.daca este dorinta din partea autoritatilor locale pot disparea picingile lasate de marari;plombe fara rost,groapa langa eon,silozul de la roznov.ACUM CRED CA ESTE MULTUMITA SI MAMA MARARILOR CARE SI-A DORIT RAZBUNAREA LUI GHEORGHITA.doresc sa prind ziua cand stefan sa spuna ca a gresit in relatia cu mararii,soric si alti derbedei.
..de acord cu tine..ioan voda….si merg mai departe si spun ca..ragalia de nechita, fostul sef de la politia Roznov..nu trebuie iertat…stie multe ..sau a lasat impresia ca stie ..e patat si parsiv pana in maduva oaselor…!!…( nemernicul, a pupat in cur toata pleiada de raufacatori din ..zona dar a reclamat pe altii cand ceva nu ia convenit..)….o secatura..la fel cu cei care l-au tinut in brate..si inca mai pupa ..la curul lui sarbu ..de la i.p.s….( care se lauda ca …lucreaza pt servicii..care servicii..???)
Ca sa scape orasul de acesti mafioti , propun sa-i inchida pe cei doi in aceeasi celula si sa-i lase pana v-a ramane doar unul. cel care v-a ramane in viata v-a fi cndamnat pe viata si asa am scapat de ei.
Nichita o jigodie ca si fratii Mararu sau Mironescu si Adrian Botez! Toti interlopii aveau urechi in politie si mereu au stiut dinainte ce urmau sa pateasca! Pana nu vor disparea comisarii si alti politisti cu „vile” si „limuzine” scumpe nu vor disparea nici interlopii astia jegosi! Toti la canal pana la epuizare! Urmeaza Botez sa mai fie arestat sa traim si noi in liniste, dar se pare ca disparitia lui nu intereseaza pe nimeni! De ce nu le intoarceti casele tuturor Tatosilor pe dos?
pai pe Botez alias TITA nu au cum sa-l ridice si sa-l bage la parnaie fiindca are „agatati” de coada lui vreo cativa deputati si senatori care au sustinut financiar traficul de armament si droguri de mare risc. Pe TOCU, MIHAELA STOICA, POPESCU ala care a facut vile la toti procurorii moca ii stiti? Si copii lor umbla cu …prafuri si au si fost interceptati de servicii, insa nu inteleg cand vor fi saltati acesti banditi ordinari!! Apropo, acest Botez este bun amic si cu primarul Constantei Radu Mazare si sunt si colegi in clubul celor cu iahturi de ste de mii de euro! Si atunci de unde vine protectia fratilor? Nu tot de la javrele din spectrul politicii?