Le-a furat calul și i-a înjunghiat în spate

înjunghiațiDoi bărbaţi din Dumbrava Roşie au fost înjunghiaţi, duminică, de cel pe care îl suspectau că le-a furat calul lăsat la păscut pe lunca Bistriţei. Fraţii Ion şi Mihai P. au plecat, duminică după-amiază, să-şi aducă animalul acasă ca să nu-l prindă furtuna, dar n-au mai găsit nici măcar priponul gol, nu doar calul. Cei doi au pornit să-l caute şi la un moment dat au dat peste un individ care li s-a părut dubios şi l-au luat la întrebări.

Imediat s-a iscat o ceartă, iar bărbatul care nu era de prin zonă a scos la un moment dat cuţitul şi i-a lovit pe cei doi, după care a fugit. Ambulanţele i-au dus pe răniţi la spital, unde medicii au stabilit că I.P., de 33 de ani, a fost înjunghiat în spate, iar M.P., de 36 de ani, a fost tăiat la mâna stângă, ambii fiind îngrijiţi şi apoi externaţi. „În cauză a fost deschis dosar penal împotriva bărbatului de 33 de ani, din Piatra Şoimului, şi se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi furt de cabalină”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

C.I.