Laptele din magazine, sub lupa comisarilor de la Protecția Consumatorilor

lapteComisarii pentru protecția consumatorilor din Neamț au depistat deficiențe de conformitate, etichetare, comercializare, prezentare și publicitate la laptele de consum și produsele lactate comercializate în magazinele cu profil alimentar, luna trecută.

Controalele tematice s-au derulat la nivelul întregii țări, fiind controlați 861 operatori economici. A fost verificata o cantitate de 107,6 tone lapte de consum și produse lactate, din care circa 7,3 tone de produse (aproximativ 7%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

În cursul acțiunii de control s-au constatat o serie de abateri:

– Neîncadrarea în parametrii fizico-chimici;

– Produse cu data durabilității minimale/ data limită de consum depășită;

– Ambalaje deteriorate;

– Lipsa totală sau parțială a elementelor de caracterizare-identificare;

– Elemente de identificare și caracterizare greu lizibile;

– Abateri privind modul de înscriere a denumirii produsului;

– Utilizarea de denumiri eronate, incomplete sau alese astfel încât dă inducă în eroare consumatorul asupra naturii reale a produsului;

– Lipsa sau inscripționarea neconformă a conținutului de grăsime sau, după caz, conținutul de grăsime raportat la substanța uscată;

– Lipsa sau înscrierea incorectă a cantității nete;

– Elemente de identificare netraduse în limba română;

– Lipsa raioanelor separate pentru comercializarea produselor lactate și pentru înlocuitorii acestora, acestea fiind expuse pe același raft, fără informarea consumatorilor asupra naturii lor.

Urmare a deficiențelor constatate, organele de control au dispus aplicarea de 580 sancțiuni contravenționale la nivel național, constând în 248 avertismente și 332 amenzi contravenționale însumând 872.600 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.

Geanina NICORESCU