Lapte, corn, alcool și iujuri cu firma Tipotrans

iujuri-piatra-neamt”Tipotrans” SRL Piatra Neamţ este una dintre firmele abonate la distribuirea cornului şi laptelui

Numai din contractele publicate pe SEAP firma administrată de Mihai Strungariu a încasat aproape 15 milioane lei (exclusiv TVA)

– Obiectul principal de activitate al „Tipotrans” Piatra Neamţ este „Comerţul cu ridicata al băuturilor””, informează antitepari.ro.

”Programul guvernamental „Cornul şi laptele” este unul tipic românesc, iniţiat doar cu pretextul de a face bine copiilor de la grădiniţă şi şcoală, însă cu scopul tipic băştinaş de a muta bani publici în conturile unor firme, fie producătoare de lapte, fie aparţinând unor clienţi ai baroniadei locale. O anchetă recentă a Pro TV a concluzionat fără prea multe eforturi: „Rezultatul este că astăzi, în aproape toate şcolile, cei mici primesc nu corn, ci o pâine de slabă calitate pe care scrie «corn», şi lapte fără niciun gust. Ideea programului este bună, dar prost aplicată. E trist, dar de cele mai multe ori, produsele sfârşesc la coşul de gunoi”, mai spune antitepari.ro.

Potrivit sursei, în judeţul Neamţ, există, de la începutul inventării şi derulării acestui program, doar câteva firme care s-au abonat, fără să poată fi clintite, la distribuirea cornului şi laptelui. Două dintre acestea aparţin unor foşti prefecţi, care – de bine, de rău – au tangenţă cu fabricarea pâinii. O alta aparţine unui om de afaceri provenit din tradiţia bâlciului la români, care nu are „nici în clin, nici în mânec” cu o astfel de producţie.

15 milioane de lei în puşculiţa unui distribuitor de băuturi alcoolice

Tipotrans” SRL (J27/1945/1992, CUI: 2864828) a fost înfiinţată la data de 12.10.1992. Ea are sediul pe Strada Mărăşeşti din Piatra Neamţ, din aşa-numitul Cartier, cunoscut pentru predominanţa etnică a locuitorilor. Asociaţii firmei sunt membrii familiei Strungariu: Mihai, Mihai Ciprian şi Maria Petruţa. Administrator este doar Mihai. Obiect principal de activitate al acestei firme este comerţul cu ridicata al băuturilor. Unul rămas de pe vremea în care fosta fabrică de bere „Zimca”, ce îi acordase exclusivitate, încă mai exista şi mai putea fi distribuită. De la bere, s-a trecut uşor la… corn şi lapte pentru elevi.

Tipotrans” este una dintre firmele care au apucat strâns distribuţia cornului şi laptelui în judeţul Neamţ şi nu se mai dă dusă, chiar participă de una singură la licitaţiile pe loturi şi, culmea, câştigă de fiecare dată.

Conform anunţurilor de atribuire publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP, „Tipotrans” a primit 14.870.259,5 lei fără TVA pentru a distribui lapte şi corn copiilor preşcolari şi şcolari. Pe lângă aceste sume or mai fi şi altele, încasate înainte de a se inventa SEAP-ul.

Formal, contractele sunt atribuite cu respectarea legii. Se face licitaţie deschisă cu finalitate electronică. Acestea prevăd ca elevii să primească lapte UHT sau iaurt natural, cornuri sau biscuiţi dulci. Tocmai cu aceşti „înlocuitori” de lapte şi corn se pot face afaceri frumoase, mai ales în satele aflate la oarece distanţă de „şosea”, precizează antitepari.ro.

Cel mai recent, „Tipotrans” a primit suma de 965.060,40 lei, fără TVA, prin contractul nr: 14787/5290, pentru zona Roman I, iar valoarea de 1.165.280,40 lei, tot fără TVA, i-a revenit prin contractul 14787/5290, pentru Zona Piatra Neamţ I, ambele contracte fiind atribuite la data de 24.10.2014.

Anterior, pentru perioada 15.09.-31.10.2014 şi tot pentru loturile 1 si 4, prin Contractul nr: 12556/5213 atribuit la data de 15 septembrie 2014, „Tipotrans” câştigase 521.508,96 lei fără TVA.

Pentru anul şcolar 2010-2011 s-a găsit o variantă de contract pentru… 36 de luni, iar Tipotrans a primit contractul nr: 10958, atribuit la data de 29.10.2010, în valoare de 10.264.645,93 lei fără TVA. Loturile rămân neschimbate, 1 şi 4.

Pentru anul şcolar 2009-2010, „Tipotrans” primeşte 1.208.295,38 lei pentru lotul 1 şi 1.117.191,18 lei pentru lotul 4, ambele contracte fiind atribuite la 15 octombrie 2009. De asemenea, la data de 09.05.2008 i se atribuie Contractul nr: 4614, în valoare de 149.786,21 lei pentru Roman I şi Roman II.

Conform Ministerului de Finanţe, „Tipotrans” SRL nu îşi onorează pe deplin obligaţiile pe care le are invers, către stat. Astfel, la data de 31 decembrie 2014, obligaţii restante ale firmei erau în valoare totală de 82.262 lei, din care mai mult de o treime reprezintă evaziune fiscală prin stopaj la sursă, după cum urmează:

– la bugetul de stat: 42.303 lei, din care 27.085 lei TVA şi 14.320 lei impozit pe venit din salarii;
– bugetul asigurărilor sociale de stat: 27.819 lei;
– bugetul asigurărilor pentru şomaj: 880 lei
– la bugetul asigurărilor de sănătate: 11.260 lei, din care 1.737 lei contribuţia individuală de asigurări de sănătate reţinută de la angajaţi.

Demn de menţionat este că „Tipotrans” a beneficiat de o reeşalonare a datoriilor la bugetele de stat, probabil ca un bonus la contractele menţionate!, mai spune sursa citată.