Miercuri, 30 octombrie, orele 17, în Sala Amfiteatru a Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, PS Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va susţine conferinţa „Trinitatea tridimensională pe Tabor”.
Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului „Tabor – liturghisire” de preot Cornel Paiu, apărut anul acesta la Editura „Zona Publishers” din Iaşi.
“Cornel Paiu e şi poet şi slujitor al bisericii, ceea ce nu e deloc puţin; cartea de faţă se arată a fi, cu siguranţă, una deosebit de interesantă. Iar în vremuri de cumpănă, nimic nu pare a se arăta mai profitabil spiritual, pentru omul modernităţii târzii, decât această posibilitate de a găsi semnele eterne ale umanităţii creştine echivalate în versuri de secol XXI, pentru liniştea şi smerenia alcătuitorului, pentru bucuria, lumina şi pacea cititorului, atât unul şi celălalt prinşi pentru totdeauna, după cum o ştim de ceva vreme de când literatura e alături de oameni, în canonul miraculos al creaţiei şi al revelaţiei” arată în prefaţa lucrării preotului romaşcan, Constantin Dram care şi-a intitulat sugestiv prezentarea ca “Metafora”Trupului din urmă” sau continua ascensiune a Taborului”
Cornel Paiu s-a născut la 19 noiembrie 1973 la Adjud, judeţul Vrancea, petrecându-şi copilăria în satul Huruieşti, juduţul Bacău, fapt ce a contribuit la formarea identităţii sale culturale. A absolvit Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman în anul 1995, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (secţia pastorală, 1999) şi, este totodată absolvent al Academiei de Arte „Luceafărul” din Bucureşti (secţia pictură de şevalet, 2004).
Din anul 2006 locuieşte la Roman, unde activează ca preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Poetul Cornel Paiu creează un propriu act de liturghisire, un act sacru care se află mereu în situaţie de corespondenţă cu poezia, ambele discursuri fiind contemporane cu naşterea şi impunerea paleo-umanităţii. E un discurs de factură cogitativă, densă, cu formulări ce trimit şi la spaţiul modern al poeziei, fără nici un fel de intenţie explicită de apropiere necorectă cu capacitate coercitivă directă dar şi cu suficiente piese ce ţin de mecanismele para şi meta specifice rostirii poetice adevărate.
“Paiu vine, indicibil, inefabil, dar cu certitudine şi cu acea nevinovăţie folclorică românească din Tinereţe fără bătrâneţe şi Călin (zile din poveste), din Creangă şi Eminescu, dar şi din Labiş sau Nichita Stănescu. Sunt apropieri care vor străbate mereu, căci poezia noastră necontrafăcută, nemolipsită ca apa cea vie urcă spre Lumina Taborică, Lumina cunoaşterii, Lumina Vederii (de Dumnezeu), Lumina Mântuirii şi a Vieţii eterne” e prezentarea plastică a lui Tudor Ghideanu în postfaţa lucrării preotului romaşcan.
Moderatorul acestei conferinţe clepsydrice va fi Petru Flenchea şi va include şi un program artistic cu trupa de teatru “Gong”, corul “Paraschevi” al Catedralei Arhiepiscopale Roman şi corul “Melozii Romanului” al Seminarului Teologic Ortodox.
Dan VASILIU
MUSAI CLEPSYDRIC CACI ALTFEL NU SE POATE. ATATA TAM TAM PENTRU UN POPA POIET CU O CARTULIE DE CATEVA PAGINI.
IAR MODERATOR E O ALTA NULITATE COCOTATA ACOLO PRIN MISTIFICARI SI POLITICA PORTOCALIE. CARE STIE SA DESCHIDA GURA DOAR PENTRU NEVOI ORGANICE DE DIVERSE FELURI PENTRU A FOLOSI UN EUFEMISM….JALNIC TARG ROMASCAN. CINE VA COMANDA SA MEDIATIZATI TOTI IMPOSTORII SI NULITATILE??
PS Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va susţine conferinţa “Trinitatea tridimensională pe Tabor”. dar nu in cadrul unei conferinte clepsydrice. Acest articol este un FALS. Legati numele unui ierarh de calibru de numele unor impostori.
Ma consterneaza cum se screm unii ca sa ajunga in cultura…e jalnic ce s-a ajuns sa se faca in spatele unor personalitati!!!
paparude-rude…paparude-rude….asta am ajuns!