Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, organizează joi, 12 februarie, la orele 12.30, lansarea albumului „Lecturi pastelate. Opere literare româneşti ilustrate de şcolari”, lucrare coordonată de profesorul Gheorghe Ţigău.
Evenimentul va avea loc la Sala Cupolă a Bibliotecii Judeţene, cartea fiind prezentată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, profesorul Bogdan Aniţulesei şi scriitorul Emil Nicolae.
Cu acest prilej, elevii Liceului de Artă „Victor Brauner” vor susţine un program artistic.
Gheorghe Ţigău s-a născut la 18 octombrie 1944, în Rucăr-Argeş, într-o familie ţărănească numeroasă.
În 1967, a absolvit facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde a audiat cursuri ale lui George Călinescu şi a avut ca profesori, între alţii, pe Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Al. Piru, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Ovidiu Drimba.
A fost profesor filolog şi director al Liceului „Mihail Sadoveanu” din Borca-Neamţ, inspector şcolar şi, din nou, profesor, la Şcoala „Elena Cuza” din Piatra-Neamţ.
A publicat cărţi de literatură populară („La pârâul dorului”, „La fântână, la izvor”), manuale auxiliare de specialitate, studii, note şi comentarii din varii domenii (lingvistică, filologie, pedagogie, viaţă socială).
Irina NASTASIU