Lansare ARD – Mihaela Stoica, deputatul care „pune suflet!”

Ieri, la sediul ARD din Piatra Neamţ, candidatul pentru Colegiul 2 Deputaţi, Mihaela  Stoica şi-a deschis oficial campania electorală, inaugurând  totodată şi sediul de campanie situat în spatele celui al PDL. Alături de deputatul PDL Mihaela Stoica care au fost candidata la Senat Luminiţa Georgeta Vîrlan, senatorul Toader Mocanu, preşedintele ARD, Gheorghe Ştefan, colegi de partid, tineri şi staff-ul său de campanie. Doi preoţi şi un dascăl au oficial slujba de sfinţire a sediului de campanie.

„Doamna Mihaela Stoica a fost viceprimar al oraşului Piatra Neamţ, în perioada 2004 – 2008, şi deputat în Parlamentul României, în perioada 2008 – 2012, şi a avut o mare contribuţie la toate proiectele care s-au realizat în municipiul Piatra Neamţ, atât ca viceprimar, cât şi ca deputat de Neamţ”, a spus Gheorghe Ştefan. „S-a luptat ca aceste proiecte să fie realizabile, să aibă finanţări, şi schimbarea în bine care se poate vedea cu ochiul liber în oraş se datorează  în mare măsură doamnei deputat Mihaela Stoica. Aşa că, eu recomand nemţenilor să o voteze din nou pe Mihaela Stoica pentru Parlamentul României, cu încrederea că poate să facă ceva pentru ei! Mult succes îi doresc dumneai şi tuturor candidaţilor Alianţei România Dreaptă!”.

Mihaela Stoica a marcat la lansarea sa şi 20 de ani de când este locuitor al oraşului Piatra Neamţ: „Se împlinesc 20 de ani de când sunt în Piatra Neamţ şi oamenii din acest oraş minunat consider că m-au adoptat. Am toţi prietenii aici şi pe toţi cei dragi, în afară de părinţi şi de sora mea. Într-adevăr din anul 2004 am început să lucrez pentru oraş şi spun eu că, împreună cu echipa, am făcut ca oraşul Piatra Neamţ să fie mai frumos şi mai primitor pentru oameni, ne-am străduit ca oamenii să trăiască măcar din punctul de vedere al administraţiei locale, mult mai bine! Închei dorindu-vă multă sănătate!”.

Jovială, Luminiţa Georgeta Vîrlan a ţinut să facă cunoscută tuturor prietenia ei cu cei doi parlamentari PDL: „Campania aceasta este minunată pentru că, dacă până acum Mihaela Stoica şi Toader Mocanu îmi erau doar colegi de partid, acum pot să vă spun cu mâna pe inimă că sunt prietenii mei. Este cel mai mare câştig al acestui drum pe care l-am început. Ca să fiu în ton cu această slujbă extraordinară, care trebuie să ne înalţe pe toţi, aş spune ceea ce spunea Andrei Pleşu că „Un  prieten este mai important decât un înger!”.