Rezultatele false suspendă contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate
Ultimul scandal generat la nivel naţional privind neconcordanţa unor rezultate la o analiză făcută la trei laboratoare medicale din Capitală a stârnit rumoare şi în rândul nemţenilor, încolţind, inevitabil, neîncrederea faţă de veridicitatea rezultatelor la analizele care se fac în centrele de pe la noi.
Părinţii unei eleve de 11 ani sunt de câteva săptămâni în dubiu. I-au facut fetei un set de analize care a inclus şi un test pentru depistarea infecţiei cu bacteria Helycobacter. Primul buletin de analize a ieşit pozitiv, aşa că medicul a prescris un tratament cu antibiotic pentru 14 zile. Pentru că nu erau convinşi că fata lor are la 11 ani infecţia, au repetat analiza în alt laborator, care a indicat un rezultat negativ. De aici a început confuzia. Asociaţia Naţională a Pacienţilor a turnat „gaz pe foc” susţinând că primeşte reclamaţii de la oameni care nu ştiu dacă sunt sănătosi, pentru că analizele nu ajung la aceeaşi concluzie.
„Depinde ce analize solicită, pentru că una e să recoltezi probă de sânge pentru anticorpi la Helycobacter şi alta e să soliciţi antigenul din scaun la Helycobacter. Sunt două probe diferite, care costă diferit şi evidenţiază fiecare altceva. Dacă e vorba de o confuzie? Eu pot să vă spun că trimestrial suntem supuşi controlului de la Bucureşti, facem baterii întregi de analize şi comparăm rezultatele cu laboratorul central de la Bucureşti, avizat de Ministerul Sănătăţii. De aceste rezultate depinde contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, cea care ne asigură finanţarea pentru o serie de investigaţii. Şi credeţi-mă, aceste analize, de patru ori pe an, sunt foarte costisitoare şi noi suportăm toată contravaloarea”, ne-a declarat un patron de laborator din Piatra Neamţ.
Potrivit legii, laboratoarele care au contract cu Casa de Sănătate trebuie să facă de 4 ori pe an teste de calitate pe banii lor şi să dovedească că au calibrat echipamentele. LA nivel naţional, 20 la suta dintre laboratoare nu trec testul de calitate. Dar nu sunt închise, ci doar îşi pierd temporar contractul cu Casa de Sănătate şi sunt monitorizate suplimentar.
Geanina NICORESCU