La Târgu Neamţ, parteneriat cu CJ pentru organizarea unui nou festival!

festival tineretOraşul Târgu Neamţ este din nou scena unui eveniment cultural, anul acesta, după zilele cetăţii şi MedievArt Fest. De această dată autorităţile au în vedere tinerii în mod special, socializarea dintre aceştia şi promovarea localităţii prin prezenţa firmelor autohtone, a ofertelor de muncă pe care le au acestea dar şi ale produselor care pot fi vândute şi care pot face din oraşul Târgu Neamţ un brand naţional.

Douăzeci de mii de lei este suma pe care consilierii judeţeni vor trebui să o aprobe, în cadrul şedinţei de marţi, 7 octombrie, pentru organizarea, la Târgu Neamţ, a Festivalului Tineretului Nemţean. Evenimentul va avea loc în perioada 17 – 19 octombrie şi este organizat de Asociaţia Iniţiativa Tinerilor. Suma, care ar trebui alocată de la bugetul Consiliului Judeţean, în baza unui contract de asociere, reprezintă so treime din cheltuielile totale pentru organizarea acestui eveniment care urmăreşte promovarea tinerelor talente din judeţul Neamţ, dar şi promovarea judeţului pe plan naţional. În proiect sunt angrenate şi firme din Neamţ care au în vedere promovarea produselor, oferte de angajare şi chiar comercializarea a ceea ce produc. În plus se urmăreşte atragerea în proiect a cât mai mulţi târg nemţeni.

Potrivit iniţiatorului proiectului, consilierul judeţean adrian Bourceanu, şi a expunerii de motive ataşate, “se promovează tinerele talente, acesta fiind scopul principal al organizării festivalului. Se vor desfăşura activităţi culturale, pe diverse domenii, precum teatru, canto, pictură şi sport. De asemenea se va pune accent pe socializare, având în vedere faptul că în ultima perioadă, comunicarea se face mai mult on line, mai ales când se vorbeşte de tineret. Suma solicitată de la bugetul judeţului, este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de premiere, pentru decorul scenei şi pentru spaţiile în care se vor organiza concursuri şi lansări de carte. O mare parte din recuzită va fi folosită şi cu alte ocazii asemănătoare”, a explicat Adrian Bourceanu, consilier judeţean.

Pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a Festivalului Tineretului Nemţean, prima tranşă de bani, 70%, ar trebui să se aloce până pe data de 10 octombrie, urmând ca restul de 30% să se aloce până pe data de 5 noiembrie.
Irina ŞTEFĂNESCU