Viorel Carp (55 de ani), din Stăniţa, a fost trimis în judecată pentru că şi-a ucis fiul. Tribunalul Neamţ a dispus menţinerea lui în arest pe parcursul procesului şi, spre deosebire de momentul când a primit mandatul de arestare, acum nu a mai contestat decizia.
Pe 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril, tatăl şi fiul, Costică (33 de ani), au ciocnit mai multe pahare, cât a fost ziua de lungă. Nu-i de mirare că la un moment dat cei doi nu s-au mai putut înţelege. Viorel i-a reproşat „părinteşte” fiului că cere bani de băutură de la mamă, iar Costică i-a dat replica. Asta a pus capac, tatăl a luat cuţitul şi, fără să mai stea pe gânduri, şi-a înjunghiat copilul. Costică a sunat la poliţie şi salvare şi în scurt timp a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că a suferit leziuni la ficat, fiind operat de urgenţă. Concluziile medico-legale au evidenţiat faptul că viaţa i-a fost pusă în pericol şi că victima a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. N-a mai apucat, pentru că la câteva zile a murit.