La Colegiul Naţional „Roman-Vodă” / Concursul de eseuri literare „G. Ibrăileanu”, ediţia a XIII-a

concurs eseuri romanSâmbătă, 9 mai, va avea loc, la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, cea de-a XIII-a ediţie a Concursului de eseuri literare „G. Ibrăileanu”, manifestare organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Casa Corpului Didactic Neamţ.

Tema din acest an a concursului este „Parafrază şi parodie în opera lui George Călinescu”, manifestarea fiind deschisă elevilor din învăţământul liceal, în vederea stimulării creativităţii prin încurajarea exprimării libere a opiniilor personale şi pertinente despre literatură.

Evenimentul va debuta la orele 8.30, cu primirea invitaţilor şi participanţilor, cuvântul de deschidere fiind rostit de prof. dr. Gheorghe Brânzei, inspector şcolar de limba şi literatura română. Lucrările înscrise în concurs vor fi susţinute în cadrul a două sesiuni, expunerile fiind urmate de festivitatea de premiere a participanţilor.

„Colegiul Naţional «Roman-Vodă», prin membrii catedrei de limba şi literatura română, doreşte să pună în valoare relaţia dintre criticul, istoricul şi teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu, nume de prestigiu al culturii române, şi şcoala în care a studiat în perioada 1883 – 1887. Considerăm că, în acest fel, oferim o şansă de exprimare şi de afirmare a potenţialului creator elevilor care nu se regăsesc în concursurile şcolare consacrate şi deschidem o nouă cale de comunicare între elevi şi profesori, între profesori între ei. Concursul determină, astfel, stimularea creativităţii elevilor prin încurajarea exprimării libere a opiniilor personale şi pertinente despre literatură, într-un alt tip de concurs, alternativă la concursurile şcolare consacrate”, spun organizatorii activităţii.

Lucrările participanţilor vor fi publicate în suplimentul literar al revistei Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, „Şcoala Nouă, al cărei fondator a fost criticul şi teoreticianul literar G. Ibrăileanu, în perioada studiilor liceale la Liceul „Roman-Vodă”.

Irina NASTASIU