
Biblioteca Comunală „Mihail Sadoveanu“ Tupilați a organizat, marţi, 15 ianuarie, Simpozionul literar-artistic „Sub semnul lui Eminescu“. Programul a cuprins recitaluri de poezie, dramatizări din opera lui Eminescu, audiție muzicală, precum și un moment artistic susținut de Grupul folcloric „Răzeșii”. De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc și acordarea de diplome colaboratorilor bibliotecii.
„Ne-am întâlnit și în acest an, la miez de ianuarie, în sala de lectură a Bibliotecii din Tupilați, ca să ne bucurăm împreună de versul eminescian, ca să-l omagiem pe cel mai mare poet pe care l-a dat lumii pământul românesc. Simpozionul a deschis calendarul manifestărilor cultural-artistice din acest an, la eveniment fiind invitați să participe atât colaboratorii Bibliotecii, cât și cei ai Căminului Cultural și Muzeului Sătesc. La o cană de ceai, s-au depănat amintiri ale evenimentelor culturale care s-au petrecut în Tupilați anul trecut, precum și proiectele culturale ce se vor desfășura în cursul acestui an. Am încercat să marcăm ziua de 15 ianuarie ca o zi de referință în cultură, manifestarea cuprinzând momente literar-artistice dedicate poetului Mihai Eminescu”, ne-a declarat bibliotecarul Leonte Ronică, directorul Centrului Cultural Tupilaţi.
Participanții au avut parte de momente emoționante, au putut cunoaște mai bine viața și opera poetului şi l-au simțit mai aproape de suflet.
Irina NASTASIU