* Antrenorul pietreanului de la Sakki, Dan Aanicăi, a luat o medalie de bronz la aceeaşi competiţie
Alexandru Mihai a câştigat argintul la Campionatul Mondial IKU (International Karate Union) pentru seniori şi veterani, în proba de kumite individual. Competiţia s-a desfăşurat în Slovenia, la finalul săptămânii trecute. Pietreanul de la Sakki a mai obţinut o medalie de bronz, tot în proba de luptă, cu echipa României. La veterani, Dan Aanicăi, antrenorul vicecampionului, s-a clasat al treilea în proba de kata.
„A fost una dintre cele mai dificile competiţii la care am participat datorită nivelului foarte ridicat al fiecărui sportiv în parte. Nu cred că putem vorbi de vreun concurent de nivel mediu la acest campionat. Sunt foarte mulţumit de rezultate. Dacă Alexandru nu s-ar fi accidentat la Europene, putea câştiga medalia de aur în Slovenia”, a declarat Dan Aanicăi, care a mulţumit Primăriei Piatra Neamţ şi primarului Gheorghe Ştefan pentru sprijinul acordat în vederea participării la acest Campionat Mondial.
Competiţia din Slovenia, de la Portoroz, care a reunit peste 300 de sportivi, din 15 ţări, pune punct sezonului competiţional pentru cei de la Sakki.
Mihaela DRĂGOI