Judiciaristul Timofte liber, informatorul lui după gratii

*Instanţa a pronunţat sentinţa în dosarul ofiţerului romaşcan acuzat de corupţie şi favorizarea infractorului

Tribunalul Neamţ a pronunţat, ieri, sentinţa în dosarul ofiţerului judiciarist Dinu Dănuţ Timofte, de la Poliţia municipiului Roman. El a fost găsit vinovat şi condamnat la 3 ani închisoare pentru trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. Instanţa a dispus suspendarea executării sub supraveghere şi, în plus, i-a confiscat 4.800 euro şi 3.000 lei, bani care au făcut obiectul “negocierilor” cu infractorii.

În acelaşi dosar, informatorul său, Petru Hărtănescu, a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate închisoare, însă avea o suspendare la o sentinţă anterioară, de cinci luni, pe care Tribunalul a revocat-o şi i-a adăugat-o la actuala, dispunând ca inculpatul să execute aproape 3 ani de închisoare.

Ceilalţi trei inculpaţi care au beneficiat de “ajutorul” poliţistului au fost şi ei condamnaţi. Sorin Daraban are o pedeapsă de doi ani jumătate cu suspendare, Vasile Muzicantu doi ani şi trei luni cu suspendare, iar Robert Mihalache tot doi ani şi trei luni cu suspendare, toţi pentru cumpărare de influenţă.

Ofiţerul de poliţie judiciară a ajuns în atenţia procurorilor DNA după ce trei infractori anchetaţi anterior de Dinu Timofte au declarat că acesta le-a cerut bani pentru a-i ajuta într-un dosar de furt pe care îl aveau în instrumentare poliţiştii de la Buhuşi. Pe lângă aceştia, şi Ioniţă Catola şi Viorel Neagu au mai insistat pe lângă ofiţerul romaşcan, care, potrivit anchetatorilor, le-ar fi pretins 3.000 de lei şi 4.500 de euro în perioada septembrie – octombrie 2012, sume cu care să-şi înduplece colegii băcăuani în zădărnicirea dosarului de tentativă de furt cu nemţenii cap de afiş.

Banii au ajuns la ofiţer prin intermediul lui Hărtănescu, cel care a li negociat sumele. La proces, ofiţerul Hărtănescu a declarat că totul este o înscenare a celor pe care i-a trimis după gratii şi că relaţia lui cu şeful rromilor din Roman era una strict profesională, Hărtănescu ajutându-l în numeroasele anchete.

Sentinţa de ieri nu este încă definitivă, ci poate fi atacată cu recurs. Poliţistul a fost arestat iniţial, iar în toamna anului 2013 a fost trimis în judecată. În luna februarie 2014 instanţa l-a eliberat, sub control judiciar, dar i-a interzis să mai profeseze.

Cristina IORDACHE