Judecătorii Baltag au obţinut strămutarea

dosareProcesul în care judecătorii Gabriela şi Vasile Baltag contestă soluţia procurorilor nemţeni în cazul cablurilor tăiate la maşina personală se mută pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, Iaşi. Magistraţii au obţinut joi, 25 iunie, strămutarea dosarului de la Judecătoria Piatra Neamţ, Curtea de Apel Bacău admiţând argumentele legale invocate de soţii Baltag, care doresc o judecată imparţială într-o instanţă în care să nu existe aspecte de incompatibilitate a completului.

În ianuarie 2015 soţii Baltag au deschis acţiune prin care contestă soluţia de netrimitere în judecată dată de Parchetul Neamţ la finalul anchetei care a vizat elucidarea condiţiilor în care cablurile de la ABS au fost distruse. Plângerea a fost înregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ şi după un prim termen aici, magistraţii au depus la Bacău o cerere de strămutare, care a fost admisă în şedinţa de joi.

Soluţia dată de procurorii nemţeni a fost luată la capătul unui probatoriu care a inclus două expertize, una criminalistică şi una care să stabilească dacă furtunurile de la senzorii ABS au fost secţionate sau roase de câini. În baza constatărilor la care au ajuns cele două expertize, la care se adaugă alte reclamaţii ale unor vecini ai judecătorilor Baltag care sesizau cam acelaşi gen de fapte, Parchetul Neamţ a închis dosarul cu soluţie de netrimitere în judecată.

În luna martie 2014, soţii Baltag au constatat că sunt probleme la autoturism după ce bordul s-a aprins în roşu. Judecătorul Vasile Baltag a dus maşina la un service unde i s-a spus că furtunurile de la ABS au fost tăiate.

Cristina IORDACHE