Judecătorii au decis: medicii sunt funcţionari publici iar mita se pedepseşte!

mitaJudecătorii au decis, în urmă cu două zile, că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, are calitatea de funcţionar public. Aşadar, medicii vor putea sau nu fi anchetaţi, trimişi în judecată sau condamnaţi pentru că au luat mită pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Decizia instanței supreme stabileşte că orice medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, raportându-ne la Neamţ în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, la Spitalul de Psihiatrie „SF. Nicolae” Roman, la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ ori la Spitalul Orăşenesc din Bicaz are calitatea de funcţionar public. Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Pe 30 septembrie, Parlamentul a aprobat o ordonanţă a Guvernului Ponta prin care medicii erau scoşi din categoria funcţionarilor publici, fapt care a lăsat loc de interpretări. Actul normativ putea exonera medicii de răspunderea penală în cazurile de luare de mită, însă medicii sunt funcționari publici şi o astfel de ordonanță nu poate anula Codul Penal.

Înalta Curte de Casatie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit, iată, că orice medic care este angajat într-o unitate a Ministerului Sănătatii (MS) este funcţionar public şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită. Completul a stabilit că medicii intră în categoria reglementată de articolul 175 alineatul 1 litera b teza a adoua, Cod Penal, care spune că „funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o o funcţie publică de orice natură”.

 

G. N.