Judecătoarea Gabriela Baltag intră în alegeri

j baltagJudecătoarea Gabriela Baltag de la Tribunalul Neamţ şi preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România intră în linie dreaptă pentru alegerile ce vor desemna noul Consiliu Superior al Magistraturii.

Lista candidaţilor a fost definitivată şi publicată de actualul CSM, iar alături de magistratul nemţean sunt alţi şapte judecători care se vor lupta pentru cele 2 locuri rezervate în consiliu reprezentanţilor tribunalelor. Este vorba despre Diana-Maria Sima (Tribunalul Alba), Mariana Varga (Tribunalul Argeş), Lăcrămioara Axinte (Tribunalul Botoşani), Dragoş-Constantin Popoiag (Tribunalul Dâmboviţa),

Mădălina Elena Vladu-Crevon (Tribunalul Gorj), Evelina Mirela Oprina (Tribunalul Ilfov) şi Dorin Danci (Tribunalul Maramureş).

În portofoliul profesional al judecătoarei Gabriela Baltag apar reperele profesionale ce ţin de intrarea în magistratură (în anul 1993) şi traseul ca magistrat (judecător la Judecătoria Piatra Neamţ până în 2003 şi promovarea ca judecător la Tribunalul Neamţ de la finele anului 2003, unde activează la Secţia civilă, până în prezent), inclusiv pregătirea profesională (masterat  în drept internaţional privat şi în studii europene).

Candidatul pentru CSM Gabriela Baltag propune în proiectul său în principal temele susţinute de-a lungul anilor în calitatea de reprezentant al AMR: promovarea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu accent pe condiţiile care trebuie uniformizate pentru fiecare categorie de magistrat, indiferent din ce instituţie provine, reforma justiţiei cu păstrarea principiilor ce au consacrat sistemul, statutul magistraţilor, politicile de finanţare şi de salarizare în sistem, imaginea justiţiei şi multe alte probleme ale magistraţilor ce sunt cunoscute opiniei publice.

La alegerile pentru noul CSM sunt 33 de magistraţi care candidează pentru cele 14 fotolii, din care 23 de judecători care s-au înscris pentru 9 locuri în consiliu şi 10 procurori care s-au înscris pentru 5 locuri în consiliu. Fotoliile sunt alocate câte 2 pentru reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – 4 judecători candidaţi, alte 3 sunt pentru reprezentanţii curţilor de apel – 6 judecători candidaţi, două sunt alocate reprezentanţilor tribunalelor – 8 judecători candidaţi şi respectiv două pentru reprezentanţii judecătoriilor – 5 judecători  candidaţi.

Candidaţii desemnaţi de la nivelul parchetelor intră în alegeri pentru un loc rezervat reprezentantului Parchetului de pe lângă ÎCCJ – sunt 4 procurori candidaţi, pentru locul alocat reprezentantului parchetelor de pe lângă curţile de apel – un candidat, pentru 2 fotolii destinate reprezentanţilor de la parchetele de pe lângă tribunale – 4 candidaţi şi pentru fotoliul destinat reprezentantului de la parchetele de pe lângă judecătorii – un candidat.

(C.I.)