Judecat pentru uciderea concubinei

crima (1)

*Condamnat pentru atentat la viaţa fiului

Lazăr Lupu (39 de ani), din comuna Răuceşti, a fost trimis în judecată pentru crimă, după ce Parchetul Neamţ a finalizat ancheta în mai puţin de o lună de zile. Victima este Elena Rusu (51 de ani), care venise din comuna ieşeană Bivolari şi trăia de ceva timp cu Lazăr Lupu. Cadavrul ei a fost găsit în casă, în seara de 19 mai. Pe corpul femeii erau pete mari, vineţii, de sus până jos, iar la necropsie s-a stabilit că avea organele interne zob. Fusese bătută cu pumnii şi picioarele, dar şi cu o scândură. Nu era prima dată când Lazăr Lupu o bătea, după ce consuma alcool. Era cunoscut şi în sat ca un ins violent, iar singura fiică pe care o are a fost crescută de bunică după ce mama ei a murit. Bărbatul nu muncea nicăieri, dar mai pleca pe la rude, în ţară. Când se întorcea acasă făcea numai scandal. A mai fost condamnat pentru violenţe, iar acum ajunge în boxa acuzaţilor pentru crimă. Procesul are loc la Tribunalul Neamţ.

Un alt bărbat a fost condamnat de Tribunalul Neamţ, pentru tentativă de omor. Dorel Iliuţă (54 de ani), din Sagna, a fost găsit vinovat pentru că şi-a înjunghiat fiul. Instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi patru luni, cu suspendare, şi la prestarea a 100 de zile de muncă în folosul comunităţii. Fapta a avut loc în seara de 1 martie, când Dorel şi fiul lui, Gabriel, au băut împreună la o crâşmă, în sat. Apoi s-au luat la ceartă şi în cele din urmă tatăl a scos cuţitul şi şi-a înjunghiat fiul. Acesta a fost transportat la spital, medicii legişti stabilind că i-a fost pusă viaţa în pericol. Sentinţa de joi a tribunalului nu este definitivă.

Cristina IORDACHE