Jandarmeria pe înţelesul elevilor de la Şcoala Ştefan cel Mare

jandarmi

 Trei ofiţeri din cadrul IJJ Neamţ, inclusiv psihologul unităţii, le-au explicat elevilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, din comuna Ştefan cel Mare, cum să stea departe de violenţă. Acţiunea face parte dintr-un parteneriat încheiat între cele două instituţii, scopul fiind informarea şi educarea tinerilor pentru a adopta un comportament non-violent.

Pentru că experienţele negative au putere de exemplu, elevilor li s-au prezentat incidentele petrecute în şcoli, iar copii au fost provocaţi să identifice forme de violenţă în jurul lor, acasă, la şcoală, în cercurile de prieteni, pe net sau la televizor şi li s-au prezentat modurile în care trebuie să acţioneze în eventualitatea confruntării cu astfel de situaţii.

Atât directoarea şcolii, cât şi elevii au apeciat activitatea şi îşi doresc să menţină colaborarea cu jandarmii.

„Activităţile educativ-preventive sunt organizate ca parte a campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, iniţiată de IGJR, campanie ce va fi derulată pe parcursul unui an şi se desfăşoară la nivel naţional”, a precizat căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ. „ Scopul acesteia este apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, precum şi modul în care Jandarmeria asigură respectarea legii, contribuind la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene”.

C.M.