*Ca și în anii precedenți, un sfert din școlile din Neamț nu au autorizație sanitară
* Există deficit de zeci de microbuze pentru transportul elevilor
* În schimb aprovizionarea cu lemne este de 85%
Anul școlar 2013-2014 începe, ca de obicei, în condiții precare și sărăcie a dotărilor mobiliare și imobiliare ale Școlii nemțene.
Situația prezentată ieri de șeful Inspectoratului Școlar Neamț, prof. Viorel Stan, în cadrul ședinței de colegiu prefectural este o radiografie reală, o tăietură necosmetizată a condițiilor pe care autoritățile locale și instituțiile statului le asigură elevilor nemțeni.
Altfel spus, sintagmele frumoase (folosite la tv sau în campanii electorale) de genul „copiii – viitorul țării” sau “învățământul – prioritate națională” sunt în flagrantă contradicție cu situația din teren și cu cifrele seci: un sfert din școli nu au primit autorizație sanitară din cauza condițiilor precare în ce privește igiena, o cincime din microbuzele școlare sunt pe chituci sau total improprii transportului copiilor.
Toaletă școlară ca în anul 1700
În județul Neamț sunt 135 de unități școlare cu personalitate juridică ce își desfășoară activitatea în 405 clădiri (școli, licee, grădinițe). Din aceste clădiri, doar 297 au intrat în posesia ASF (Autorizație Sanitară de Funcționare), îndeplinind standardele minime referitoare la condițiile obligatorii. Alte 35 sunt în curs de autorizare „și au șanse mari să primească avizele respective”, după cum a precizat prefectul de Neamț. 108 corpuri de clădire nu au autorizație pentru că nu a fost solicitată sau a fost cerută dar DSP a zis “nu”.
În limbaj popular, clădirile neautorizate fie se cam hâțână, fie au toalete ca pe vremea străbunicilor. În limbajul specialiștilor de la DSP, nu s-au dat autorizaţii acelor şcoli care “nu au sursă de apă sau nu sunt racordate la sursă de apă potabilă; grupuri sanitare necorespunzătoare, neracordate la rețea de apă și canalizare, fără încălzire, necompartimentate, neigienizate sau nevindanjate, fose nebetonate etc; clădiri vechi”. Dacă DSP nu a detaliat problema clădirilor vechi, prefectul George Lazăr a explicat despre ce e vorba: “Am fost personal în câteva astfel de corpuri de clădire. Le-am luat la picior, de la parter, până la ultimul etaj. E vorba de clădiri în stare nu foarte bună din punct de vedere al construcțiilor, care nu au fost reabilitate corespunzător din cauza lipsei fondurilor. Și în acestea cu probleme de construcție, dar și în celelalte neautorizate sanitar, totuși va începe anul școlar și aceste clădiri vor funcționa ca școli pe răspunderea directorilor, a primarilor și a consiliilor locale”.
Statistica DSP care cuprinde lista unităților școlare neautorizate ar umple cu stegulețe orice hartă a județului: Războieni, Crăcăoani, Costișa, Cândești, Dragomirești, Păstrăveni, Grințieș, Farcașa, Mărgineni, Sagna, Podoleni, Timișești, Stănița, Borlești, Boghicea, Bahna, Dulcești, Bicaz Chei, Secuieni, Răucești, Ștefan cel Mare, Icușești, Borca, Ghindăuani, Români, Tarcău, Bozieni, Urecheni, Trifești, Oniceni, Țibucani, Piatra Șoimului, Poiana Teiului, Pipirig, Pângărați. Sunt comune cu un corp de clădire neautorizat (din satul mărginaș, unde nu este apă curentă) dar și comune cu 5-6 școli, toate neautorizate.
„Marşuri” zilnice de 10 km
Unii dintre elevii care merg la şcolile generale din județ au toate șansele să devină infanteriști pe cinste. Din cauza deficitului de microbuze școlare, dacă părinții lor nu găsesc soluții ad-hoc (cheta la o mașină particulară, căruțe sau altceva), respectivii elevi sunt condamnați să facă zilnic 4-5 sau chiar mai mulți kilometri până la școală și apoi aceeași distanță retur. Cu o medie de 10 km/zi, pe jos, orele de educație fizică par floare la ureche în ceea ce înseamnă pregătire sau efort fizic.
În anul școlar precedent, 105 microbuze școlare au transportat elevii pe traseul casă-școală și retur. Și în perioada anterioară au existat primari care s-au plâns că au fost desființate școli din sate mărginașe și nu au primit microbuze sau că singurul microbuz nu face față. Au existat și plângeri (mai mult sau mai puțin verificate), că din grabă sau din lipsă de combustibil, unii șoferi îi transportau pe elevi cam ca pe sardele, adică mult peste numărul maxim permis de mijlocul de transport.
Ca și cum acest tablou nu ar fi fost de ajuns se mai adaugă o problemă: din cele 105 microbuze aflate în Neamț, 6 sunt în „stare tehnică precară”, iar 22 sunt „defecte / nefuncționale”. Astfel că la acest moment, deficitul total de microbuze școlare este de 34 de bucăți (din care 13 cu 16+1 locuri și 21 cu 30+1 locuri).
Vestea bună ar fi că Ministerul Educației derulează achiziția a 600 de microbuze școlare. Vestea proastă este că în Neamț vor ajunge „12, maxim 15 bucăți” (după cum spune prefectul). Adică nici jumătate din câte ar trebui.
Singurul punct legat de pregătirea școlilor pentru noul an școlar se referă la aprovizionarea cu combustibil pentru încălzire. Inventarierea unităţilor unde încălzirea se face cu lemne a evidențiat faptul că fie școlile, fie primăriile au realizat achiziția lemnului de foc în procent de peste 85 la sută. Timp mai este destul, bani să fie.
Mereu nepregătiți
Tabloul sumbru relevat de cifrele de mai sus nu este o noutate. Ba chiar am putea vorbi de un ușor progres, consemnat de acest 25% clădiri neautorizate față de peste 30% cât era în anii anteriori.
Prefectul de Neamț care a făcut publice aceste cifre și inspectorul general Viorel Stan au vina de a ocupa aceste funcții cu tot cu „cocoașele” care vin din anii anteriori.
Statul asigură doar salariile pentru profesori, igienizarea și dotarea școlilor au fost plasate, în urmă cu câțiva ani, de la minister la comunitățile locale.
Iar acest transfer s-a făcut în buna tradiție românească: a fost transferată responsabilitatea, dar nu și bugetul pentru așa ceva. Au fost primari și comunități cu noroc: au prins finanțări nerambursabile cu care au realizat școli noi sau ”le-au făcut bec” pe cele existente.
A fost și un noroc nefructificat gândit: au fost construite școli noi-nouțe, frumoase ca-n poveste în sate în care, peste câțiva ani, din cauza reducerii drastice a cifrelor de școlarizare, elevii au fost mutați la școala din centru. Iar școala nou-nouță a rămas cu lacăt pe ea, înfierbântând poftele imobiliar-afaceriste ale unora care ar cumpăra un așa spațiu, dacă se poate și la un sfert din valoarea reală.
Plătește cineva pentru că sute de miliarde au fost îngropate numai în județul Neamț în clădiri care s-au dovedit de prisos, în timp ce altele în care se face carte se dărâmă peste elevi?
Întrebarea rămâne, firește, una retorică…
Daniel VINCA