JAF CA ÎN FILME LA CAR-ul DIN ZĂNEȘTI

Un jaf ca-n filme s-a petrecut în noaptea de 18 spre 19 iulie, la CAR-ul din Zănești, pe o vreme câinoasă, când nu era nici țipenie de om pe stradă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, ne-a declarat că a fost sustrasă o sumă de bani și s-a întocmit dosar penal pentru fapta de furt calificat, urmând ca ancheta să stabilească cine sunt făptașii. Poliția a fost sesizată ieri dimineață, în jurul orei 7, când angajatele CAR-ului s-au dus la serviciu și au găsit seiful spart. Se vehiculează că au dispărut peste 30.000 de lei. În noaptea în care a avut loc jaful au fost câteva pene de curent, ceea ce i-a avantajat pe hoți. Cu toate astea, se pare că indivizii s-ar fi asigurat că nu vor fi depistați prin vizionarea imaginilor de pe camera și ar fi sustras și hard disk-ul calculatorului. Ancheta este în plină desfășurare.

Geanina NICORESCU