Iulian Luca este noul preşedinte interimar al PNL Piatra Neamţ

luca2Conducerea PNL Neamţ recunoaşte că fuzionarea cu PDL a fost un compromis

Iulian Luca este noul preşedinte interimar al PNL Piatra Neamţ după ce Biroul Permanent Judeţean al PNL Neamţ l-a demis din funcţia de preşedinte al PNL Piatra Neamţ pe senatorul Eugen Ţapu Nazare.
Preşedintele PNL Neamţ Dorinel Ursărescu spune că măsura a fost luată statutar, în urma unui raport întocmit de 14 membri ai Biroului Teritorial al PNL Piatra Neamţ.
Mai mult, deputatul PNL Dorinel Ursărescu, preşedinte al organizaţiei judeţene, spune că Biroul Municipal Piatra Neamţ a fost dizolvat din cauza slabelor rezultate obţinute la alegerile europarlamentare din primăvara acestui an. Vechea conducere a PNL Piatra Neamţ poate contesta decizia schimbărilor din funcţie la forurile superioare ale partidului.
„Decizia schimbării conducerii PNL Piatra Neamţ s-a supus la vot şi a fost adoptată în unanimitate.
Noul preşedinte interimar este Iulian Luca, iar măsura a avut în vedere o nemul-ţumire, ca urmare a rezultatelor obţinute la europarlamentare. Măsura schimbării conducerii PNL Piatra Neamţ a fost menită să îmbunătăţească lucrurile. Iulian Luca este membru fondator al PNL Neamţ. Decizia a fost luată în urma sesizării a 14 membri ai Biroului Teritorial, în urma unui referat, iar eu în calitate de preşedinte nu am făcut decât să-l supun la vot. Biroul Permanent Judeţean are 30 de membri, au fost prezenţi 17 şi au votat în unanimitate”, a declarat Dorinel Ursărescu, preşedinte PNL Neamţ, în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri la Piatra Neamţ pentru a anunţa schimbarea conducerii PNL Piatra Neamţ.

„Mă voi ocupa îndeosebi de inventarierea tuturor problemelor cu care se confruntă organizaţia”

„Doresc ca după acest interimat să se organizeze alegeri. În această perioadă mă voi ocupa îndeosebi de inventarierea tuturor problemelor cu care se confruntă organizaţia având în vedere apropierea alegerilor prezidenţiale. Noua echipă va fi formată din majoritatea vechilor membri. Vom continua cu acţiu-ni concrete pentru cetăţenii acestui oraş”, a declarat Iulian Luca, preşedinte interimar al PNL Piatra Neamţ.
În acelaşi context, conducerea PNL Neamţ a explicat cum se va organiza după fuzionarea cu PDL şi cum vor pregăti alegerile prezidenţiale din toamna acestui an în contextul în care trebuie văzut care este activul de partid. Părerile despre Victor Ponta şi relaţia acestuia cu preşedintele Traian Băsescu au fost readuse în discuţie şi de această dată, iar deputatul PNL Dorinel Ursărescu a declarat că fără compromisuri, PNL poate deveni istorie. Mai mult, Alianţa Creştin Liberală, aşa cum se numeşte noua formaţiune politică, care a luat naştere prin contopirea PNL cu PDL, va iniţia peste două săptămâni o sesiune parlamentară extraordinară pentru a lua în discuţie reducerea CAS.
Irina ŞTEFĂNESCU