Iubita italianului vrea 30.000 euro despăgubiri

italian*Massimilliano Martello şi-a înjunghiat de mai multe ori iubita cu 20 de ani mai tânără

Parchetul Neamţ a decis trimiterea în judecată a italianului  Massimiliano Martello (60 de ani) sub acuzaţia de tentativă de omor. Procesul are loc la Tribunalul Neamţ care va decide dacă inculpatul rămâne sau nu în stare de arest preventive. El a fost arestat la începutul lunii august după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori iubita, o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el şi pe care o suspecta de relaţii cu alţi bărbaţi. Victima vrea 10.000 euro daune morale şi 20.000 euro daune materiale de la cel care a vrut s-o omoare.

Totul s-a petrecut în seara de 31 iulie, după ce Ana A. s-a întors acasă. Femeia plecase fără să-l anunţe şi lipsese câteva ore. La un moment dat, iubitul a surprins-o vorbind la telefon cu alt bărbat, dar ea a negat, a încercat să se eschiveze şi de aici a pornit scandalul. Italianul a pus mâna pe un cuţit şi sub privirile nedumerite ale celor doi copii ai lor (de 4 şi 6 ani), a lovit-o cu o cruzime de nedescris, din cap până în picioare, umplând-o de sânge. Italianul a tăiat-o la cap, pe faţă, la urechi, pe piept, pe mâini, pe spate, şi nici sora victimei nu a putut interveni de teamă. Aceasta a chemat salvarea, care a transporat rănita la spital. Medicii legişti au stabilit că viaţa i-a fost pusă în pericol.

Suspectul a fost reţinut de poliţişti şi a doua zi a fost arestat de tribunal. Cei doi şi copiii locuiau la sora victimei,  în Podoleni, pentru că nu aveau o locuinţă stabilă, din cauza afacerilor lui dubioase pe internet fiind nevoiţi să se mute, locuind temporar în diverse oraşe în ţară, dar şi în Ungaria.

Cristina IORDACHE