Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
S-au cunoscut înainte cu 25 de ani, la Paris. El lucra ca vânzător de ziare într-un chioșc mic. Ea a venit într-o zi să cumpere un ziar și au intrat în vorbă. Din primul moment s-au plăcut unul pe altul. Ea avea pe atunci 40 de ani, era în vârful carierei ei ca dansator profesionist modern și coregraf la mai multe teatre din Paris. Pe lângă asta, era pasionată de pictură și desen; era talentată. A trecut printr-un divorț destul de complicat, cu răsunet în presă, ea fiind o vedetă în Paris. În acea dimineață când mergea pe jos să-și cumpere un ziar, vânzătorul de ziare avea 22 de ani și probleme mari de exprimare în limba franceză. Ajunsese în Paris pe drumuri-nedrumuri, în condiții care numai în filme se pot vedea: suferință, pierdere și ambiția de a fi liber și de a-și făuri un drum. Plecase dintr-un sat de lângă Piatra Neamț și, după ce a rătăcit câteva luni în mai multe țări din Europa, a încercat să se așeze la Paris. Fără bani, fără prieteni, fără limbă, dar cu un șarm a lui a reușit să lucreze în câteva locuri iar ultimul loc era chiar acolo, la chioșcul de presă. Cât era el la muncă de dimineața devreme până seara târziu, lucrurile păreau normale. Dar seara, când termina serviciul, își căuta adăpost ca om al străzii. Femeii i-a plăcut de el și începe să vorbească despre situația lui iar când află că este omul străzii pentru că nu are bani de locuință, îi face o propunere care părea avantajoasă: să vină să stea la ea. El o întreabă mirat ce trebuie să facă el, ce datorie are el. Iar ea îi spune că nu trebuie să facă nimic, vreau să-ți ofer un loc, am destul spațiu în casa mea și nu am nici o pretenție. Așa a început o prietenie care a durat 25 de ani. Cu toate că era de la țară, un băiat simplu, avea maniere de om educat și știa cum să ajungă la sufletul ei. Încet-încet, lucrurile s-au adâncit între ei. Nu durează mult timp până ea se hotărăște să se căsătorească cu el. Tânărul e foarte mândru, o ia ca pe un dar, i se dă ocazia să aibă un loc stabil, să fie iubit, să iubească și să-și îmbunătățească viața, să primească cetățenie franceză. Pleacă de la chioșc, devine chelner în mai multe cafenele și restaurante, este vesel, lucrează, câștigă, se simte apreciat iar pe lângă asta, se întoarce acasă și are pe cineva cu care poate să-și împartă bucuria și necazurile. Diferența de vârstă de 18 ani dintre ei, nu a avut, la început, prea mare importanță. Pentru că el este nevoit să accepte situația, ea este în forma cea mai bună a vieții ei, este văzută foarte bine, e frumoasă, și totul curge excelent. Experiența ei sexuală îi oferă băiatului un dar, un lucru frumos, pe când el este încă în fază experimentală cu o femeie care are experiență bogată. El trebuie să aducă doar tinerețea și forța fizică. Așa curge în primii ani, viața. Merge alături de ea, se întâlnește cu artiști, actori, dansatori, după spectacole, iar încet încet începe să îi placă această viață boemă. Dar, ceva îl roade, faptul că s-a așezat, lucrurile merg foarte bine, dar simte că pierde ceva. Ca chelner, primea foarte multe complimente pentru felul cum arată și cum se poartă. Femeile mai în vârstă îl căutau și, încet-încet, cade la pace cu el însuși când o doamnă mai tînără decât soția lui, căsătorită, pune ochiii pe el. Și așa începe o viață dublă, în care, de două ori pe săptămână cel puțin, se întâlnea cu noua lui iubită vreo 2- 3 ore timp în care făceau și dragoste apoi se ducea la serviciu. Soția, care nu îl urmărea și –a dat o libertate deplină, a înțeles că el se duce mai devreme la serviciu ca să aibă un salariu mai bun. Dar ceva, în sufletul ei, exista, un semn de întrebare. În jurul vârstei de 47 de ani, când simte că nu mai poate să-și mențină cariera ei artisitică la cote atât de înalte, ținând cont că îl iubea foarte mult, se dedică lui în totalitate. Dacă era înainte coregraf, profesor, începe să se lase și de aceste profesii ca să fie aproape de el, să-i ofere toată atenția despre care credea ea că lui îi lipsește. Cu cât se plângea el mai mult de plictiseală, de faptul că ea se neglijeaază și nu mai ține un regim alimentar strict ca să arate cum arăta, cu atât ea se dedică și se apropie mai mult de el, cu teama de abandon și îl îmbrățișează și, se poate spune, îl sufoca de atâta dragoste. El continua să se plângă că este doar un simplu chelner, că nu a realizat nimic în viața lui. Șederea la Paris i-a deschis ochii și orizontul dar nu se simțea împlinit. Atunci, ei îi vine o idee, ca el să învețe ceva util că să poată lucra în România, dat fiind că el vine de la țară, unde are pământ. Ea îi spune să învețe sistemele bio în agricultură și, în acest caz, ei vor fi împreună și vor lucra împreună și poate vor avea și un profit din agricultură, pe locurile lui natale. El acceptă, se apucă de învățat, termină un curs de agricultură bio, împreună cu ea. Soția decide ca toți banii pe care i-a făcut pe parcursul timpului să intre în noua afacere, frumoasa ei casă din apropierea Parisului să fie vândută și banii să intre în România. În tot acest timp, el se simte foarte fericit pentru că satisfacția sexuală o are cu iubita lui iar atașamentul, afecțiunea și grija vin de la soție. Ea a simțit ceva , niciodată nu i-a spus niciodată nimic, nu l-a acuzat de nimic. Singura soluție pe care o are este să nu fie suspicioasă și să devină din ce în ce mai bună, să încerce cât mai repede să vină în România, poate atunci el o să-și uite iubita din Paris. Într-adevăr, prin 2017, după multă muncă de pregătire și construcție a serelor, a afacerii în sine, el o aduce în România. Ea este aparent fericită. În sfârșit, și soțul ei iubit este fericit de viața comună și de împlinirea lui. Dar lucrul acesta nu durează mult. Într-o zi, el primește un mesaj iar în acest mesaj iubita lui din Paris îi scrie că îi este dor de el și că vrea să îl vadă și că are vești bune pentru el. S-a hotărât să divorțeze ca să fie cu el. Acest mesaj îl răscolește în totalitate. El intră într-o stare deprimată, se închide în el și simte că viața nu mai este așa de frumoasă cum a visat-o el. Adevărul este că acele case părăsite făcute de români plecați în străinătate, faptul că nu poate să meargă seara la un eveniment sau să stea la o cafenea la Paris ca un boem, îl deranjează foarte mult. El se simte ca un om care vine să aducă un ajutor acolo în comună la oameni care nici nu știu ce vrea să facă el pentru români. Marfa pe care o aduce la piață, în loc să fie considerată ca o marfă de calitate cu un preț pe măsură, aici, românul o consideră ca pe ceva obișnuit și nu o apreciază. Toate aceste lucruri îl apasă. Îmbătrânirea soției, lipsa ei de apetit sexual și neglijarea fizică îl deprimă mai tare. Acest mesaj primit de la fosta iubită îi ridică încă o dată speranța că Dumnezeu îi iubește. Când a venit la mine l-am simțit într-un conflict puternic de identitate. Vrea, într-un fel, să facă o schimbare dar nu poate pentru că are sentimente de vinovăție față de soția lui care s-a dedicat în totalitate lui. Tot ce avea ea mai bun, i-a dat lui. Eu îi sugerez să plece în Paris și să vadă care sunt noutățile. După 10 zile când ne întâlnim, îmi mulțumește că l-am sfătuit să plece dar s-a hotărât să rămână cu soția. El înăbușă toate impulsurile legate de pasiune, plecare, Paris, pentru a rămâne cu soția lui. Ea lucrează cu greu în agricultură dar, se vede că nu mai este frumoasa artistă din Paris de când avea 30-40 de ani. Se stinge încet. Perioada pandemiei de coronavirus o stinge și mai tare. Faptul că nu mai poate să meargă la teatru, cinema, să mai plece din casă, o mistuie. Tot ce i-a rămas este să se dedice soțului, satului, să dea de pomană la oameni. Pentru ea, vindecarea sufletului său era să ajute cât mai mulți oameni și să fie alături de soț. Toată partea ei feminină de grijă față de ea însăși, de a se face frumoasă, de a se duce la un salon, etc, dispare. Dă la alții, ei nu își mai dă nimic. Soțul ei nu observă că atitudinea ei, comportamentul ei sunt greșite și că rezultatul poate fi extrem de dureros. La un moment dat, se ivește ocazia unei guri de aer, când primește vestea că tatăl ei este bolnav în Paris. Ea se plânge soțului despre situația tatălui dar nu ia nici o hotărâre să își cumpere bilet pentru Paris ca să-și vadă tatăl care era omul ei cel mai iubit. Nici soțul nu face un efort prea mare să o convingă. Ea tot timpul a controlat și a dominat situația și îi spune lui că nu poate să îl lase singur pentru că are mult de muncă și el nu se poate împăca cu singurătatea (într-o altă formă, ea crede că nu îl lasă singur spre a nu-i da o cale să o părăsească). Într-o zi, tatăl lui moare de bătrânețe, la o vârstă frumoasă, de 91 de ani. Moartea tatălui lui o infuențeză foarte mult pe ea(ca un mecanism de apărare inversat, în care ea se identifică în starea de sănătate a propriului tată). Ea simte că ea nu poate face față deprimării soțului în acest deces al tatălui. Sentimentul de vinovăție față de soț crește tot mai mult. La cimitir, la înmormântarea tatălui, se vede cum acea doamnă cochetă și frumoasă nu mai exista, exista doar o femeie tristă, supărată care nu mai are pentru ce să trăiască. Când se întoarce acasă, reclamă dureri imense de cap și o stare de slăbiciune puternică. Numai a doua zi soțul îi propune să meargă la doctorița de familie. Ea se duce pe ultimul ei drum. Acolo, în sala de așteptare, face un atac cerebral puternic. Este dusă la spital, dar nu rezistă. Soțul ei a reușit să dea de ea s-o încurajeze cât a putut. Ea nu mai putea vorbi, dar era fericit că el a putut să-i vorbească, fie și prin telefon. La 10 minute, primește telefon de la spital că soția lui a murit. Această poveste este adevărată. Am schimbat foarte puține amănunte, ca să nu fie identificat. Dar, cel mai dureros este că doamna l-a iubit foarte mult, atât de mult! Poate că și el ținea la ea, dar nu la fel. Poate că diferența de vârstă a contat. Poate că ea s-a dedicat așa de mult lui până când și-a pierdut viața. Poveste tristă din care avem ce învăța. Aștept comentariile și sugestiile voastre.
Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
