ISU a organizat serviciul de patrulare a militarilor la imobilele cu risc mare de afectare în caz de cutremur

isuSâmbătă seara, în jurul orei 21,21, s-a produs în zona Vrancea un cutremur de 5,6 grade pe scara Richter ce a fost resimţit în judeţul Neamţ, dar fără pagube materiale şi, ce e mai important, fără pierderi de vieţi omeneşti şi fără ca vreun nemţean să fi fost afectat. Faptul că acest cutremur a avut loc la o adâncime relativ mică, la 40 de kilometri sub scoarţă şi faptul că suntem apropiaţi de epicentru a făcut ca zgâlţâielile de sâmbătă seara să fie destul de reduse. Mulţi nemţeni nici n-au simţit cutremurul, mai ales cei care locuiesc în case, cei de la etajele inferioare din blocurile de locuit, până la nivelul II. În plus, fenomenul a durat destul de puţin în comparaţie cu altele anterioare şi până să te fi dumirit, a şi trecut.

La dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ nu s-a înregistrat nici un apel prin 112 care să reclame vreo situaţie cauzată de cutremur, nefiind semnalată nici o avarie şi nici vreo solicitare de prim ajutor pentru eventuale persoane panicate sau cu pusee de tensiune. „Imediat s-a organizat serviciul de patrulare a militarilor la imobilele cu risc mare de afectare în caz de cutremur din Piatra Neamţ, respectiv la spitalul cel vechi din cadrul Spitalului de Urgenţă Neamţ, şi la două imobile din oraşul Roman, dintre care un bloc de locuinţe de pe strada Nicolae Titulescu, dar fără a se impune intervenţia pompierilor în vreun fel, clădirile respective nefiind afectate şi nici eventuale victime nu s-au înregistrat, mă refer la persoane care să fi avut nevoie de îngrijiri medicale sau evacuări de urgenţă”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Totodată, s-a luat legătura cu personalul de serviciu de la obiectivele de interes strategic cum este lacul de acumulare de la Bicaz, de la hidrocentrale şi microhidrocentralele de pe râul Bistriţa şi alte amenajări ale cursurilor de apă din judeţ, nefiind sesizate probleme nici la aceste unităţi. „Au fost anunţate şi coordonate toate subunităţile de pompieri din judeţ şi de asemenea s-a comunicat cu personalul de la firmele distribuitoare de utilităţi, cea de gaze naturale, cea de electricitate, cu cei de la sediile locale ale companiilor de telefonie şi cu alte obiective industriale din judeţ, nefiind semnalate cazuri de urgenţă care să necesite intervenţia militarilor din cadrul ISU Neamţ”, a mai spus ofiţerul de presă.

Cristina Iordache