Pietrenii din cartierele afectate de lipsa apei au fost alimentați, vineri, 11 martie, de cisternele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
De dimineață, conducerea instituției a început livrarea de apă menajeră în cartierul Precista, după ce autoritățile au anunțat prelungirea lucrărilor la avaria apărută în rețeaua de distribuție a orașului.
Întrucât ora estimată pentru finalizarea remedierii avariei a fost amânată, ISU Neamț a decis organizarea a trei puncte de distribuire a apei menajere în trei dintre cele mai afectate zone ale municipiului: la Piața Bistrița pentru cetățenii din cartierul Precista, la Blocul 40 pentru cei din cartierul Dărmănești și pe strada Ana Ipătescu (în spatele complexului Unic) pentru locuitorii din centru și zona adiacentă Cuiejdiului.
Apa distribuită de pompieri nu este pentru consum, ci pentru ca oamenii să poată igieniza cât de cât WC-urile din locuințe. „Distribuirea apei menajere se face atât timp cât este necesar“, a precizat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț. (Sursa foto: tvmneamt.ro)
Cristina IORDACHE