În anul 1841, marele cărturar Gheorghe Asachi a înființat, la Văleni, prima fabrică de hârtie din Moldova. Deschiderea fabricii de la „Cetățuia“ a avut un larg răsunet în rândul locuitorilor orașului Piatra Neamț și ai Moldovei. Mașinile fuseseră aduse de la Viena și Praga, iar mâna calificată de lucru tot de peste graniță. De asemenea, locul nu fusese ales întâmplător, deoarece aici putea fi folosită forța motrice a Bistriței. „Afirmația este confirmată documentar, dar și de existența canalului lung de 320 m construit de inginerul Lascăr Stavri, care făcea legătura între râu și fabrică. Având nevoie de forța apei pentru a pune în mișcare mașinile, după un studiu prealabil al văii Bistriței, Asachi a considerat că locul cel mai nimerit pentru fabrica sa era cel între Cindia și Văleni, cunoscut sub numele de «Cetățuia»“, explică prof. Dumitru Rusu („Contribuții la istoricul primei fabrici de hârtie de la Piatra Neamț“, în „Memoria Antiquitatis“, nr. 3/1971).
De la fiul lui Gh. Asachi, Dumitru, aflăm că mașinile fabricii erau așezate pe sistemul Holondez și produceau trei feluri de hârtie. În total, fabrica avea trei mașini cilindrice, căptușite cu aramă, o mașină de tăiat petice, două prese de apă cu osii de fier și trei prese de uscat.
Planul construcțiilor și al instalațiilor tehnologice fusese întocmit de Carol Mihalic de Hodocsin, primul director al Școlii de arte și meserii din lași.
„Din izvoare reiese că în jurul întreprinderii se afla un fel de colonie în care erau cazați lucrătorii. Existau douăsprezece locuințe pentru personal, o cameră pentru maistru și o cameră de oaspeți. Existența coloniei este atestată și de informațiile locale (…) Fabrica era compartimentată pe ateliere spațioase, hale pentru depozitat zdrențe, săli pentru curățarea lor, camere pentru uscat hârtia. D. Asachi nu uită să ne dea informații și despre salarizarea lucrătorilor din fabrica tatălui său. Se plătea «1 leu și 20 de parale pentru un băetu ajutoriu, șase lei pentru 2 lucrători, 3 lei vechi pentru un holendariu, 10 lei pe zi unui maistru»“, adaugă prof. Dumitru Rusu.
La 8 noiembrie 1841, la fabrica de la Văleni este tipărită prima coală de hârtie velină cu marca Moldovei.
Cum se producea hârtia?
Din documentele vremii aflăm că petecele erau mai întâi curățate de praf, apoi împărțite în grupe în funcție de grosime, culoare și gradul de vechime, iar apoi tratate cu leșie pentru a fi curățate de materiale grase. Ulterior, se trecea la bătucirea și măcinarea lor, până când erau transformate într-o pastă fibroasă, care – supusă de mai multe ori la presă – începea după uscare să capete un aspect asemănător cu hârtia contemporană nouă. Ultimele operații erau tescuirea, lustruirea, tăierea în topuri, urmând vinderea.
În scurt timp, însă, au apărut și greutățile. Cu toate privilegiile domnești obținute, Asachi trebuie să intervină pentru ca Epitropia învățăturilor publice să emită în anul 1842 o circulară adresată școlilor, pentru a le face cunoscut că: „după hotărârea înaltei ocârmuiri având a se îndestula toate instanțele cu hârtie de scris de la fabrica moldovenească, asemenea dumneata ești îndatorat ca toate lucrările ce ai să se scrie pe asemenea hârtie, precum și toți școlarii să întrebuințeze tot de această hârtie…“
Asachi constată, însă, că mituirea și corupția conducătorilor de instituții erau mai puternice decât Hrisoavele domnești, aceștia cumpărând hârtie străină și motivând gestul fie prin proasta calitate a hârtiei, fie prin incapacitatea fabricii de a le asigura hârtia la timp. În plus, nici vistieria nu-i mai achita cărturarului sumele datorate pentru hârtia livrată autorităților. „În condițiile intensificării concurenței și a creșterii fiscalității, fabrica de la Piatra este atrasă în circuitul pieței externe. Lipsit de sprijin și concurat pe piața internă, Asachi trimite însemnate cantități de hârtie în străinătate. Țările care importau acest produs, între care Turcia, foloseau hârtia moldovenească la ambalaje. Acest fapt arată că produsul fabricii pietrene avea o calitate inferioară și nu putea fi vândut la același preț cu hârtia superioară de scris“, mai spune prof. Dumitru Rusu.
În anul 1863, cu patru ani înainte de faliment, documentele istorice arată că fabrica încă mai producea hârtie și mucava în valoare de 8.900 lei, având ca lucrători și patru femei, salariul maxim fiind de 3 lei și douăzeci parale pentru bărbați și de 1 leu și 20 parale pentru femei. Sporirea concurenței determină ca, în anul 1867, fabrica lui Asachi să dea faliment, închizându-și pentru totdeauna porțile.
Irina NASTASIU