„Recuperarea acestor documente ne va forţa să rescriem istoria”, spune Daniel Pavăl, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.
Cu ocazia Zilei Naţionale a Arhivelor României, serbată în fiecare an pe data de 31 octombrie, Serviciul Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale a organizat, alături de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, expoziţia “Manuale şcolare şi publicaţii didactice în arhivele nemţene” (1815-1955), expoziţie care poate fi vizitată până pe data de 5 decembrie, la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, între orele 9.00-17.00.
Ansamblu de documente de o importanţă deosebită pentru istoria unui popor, arhiva are un rol bine stabilit în problema documentării, căci adăposteşte documente unice, de o valoare inestimabilă. Pe baza documentelor de arhivă, putem, astăzi, studia diferite aspecte ale trecutului local şi naţional, din toate domeniile de cercetare. Pe teritoriul ţării noastre, primele forme de arhivă datează încă din epoca romană, regăsindu-se sub forma tăbliţelor de lut sau a celor cerate. Odată cu organizarea statelor feudale s-au înfiinţat şi cancelariilor domneşti, devenite instituţii creatoare şi păstrătoare de arhivă.
Despre documentele expuse la Muzeul de Istorie şi Arheologie, dar şi despre importanţa recuperării arhivei româneşti – dispărute în urma nenumăratelor invazii străine – şi care se află astăzi în arhivele altor ţări, am discutat cu Daniel Pavăl, şeful Serviciului Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale.
Rep.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre istoricul înfiinţării Arhivelor Naţionale.
Daniel Pavăl: În1862, domnitorul A.I. Cuza a dat un decret prin care a reorganizat Arhivele Statului, care fuseseră înfiinţate în Moldova la 1 ianuarie 1832, iar în Ţara Românească la 1 mai 1831. În urma Unirii Principatelor, evident că a fost nevoie de reconfigurarea întregului peisaj instituţional al noului stat apărut, A.I. Cuza dând un decret prin care practic a unificat cele două arhive într-un singur organism instituţional: Direcţia Generală a Arhivelor Statului, cu sediul la Bucureşti, şi un sediu secundar la Iaşi, care gestiona documentele create de fostul Principat al Moldovei. De atunci, ziua de 31 octombrie a rămas Ziua Arhivelor Naţionale.
Rep.: Ce eveniment aţi pregătit, pentru a marca acest eveniment?
D. P.: Cu ocazia Zilei Naţionale a Arhivelor, Serviciul Judeţean Neamţ a organizat o expoziţie de manuale şi publicaţii didactice care provin din fondul bibliotecii documentare a Serviciului Judeţean Neamţ a Arhivelor Naţionale. E vorba de un număr de 45 de cărţi, cea mai veche carte fiind un manual de istorie din anul 1815, tipărit la Buda, în limba română, în grafie latină. Cel mai recent manual expus a fost tipărit în 1955. Manualele de istorie naţională şi universală predomină din punct de vedere numeric, fiind urmate de manualele de geografie, de limbă şi literatură română, limbă engleză şi poloneză. Sunt expuse, de asemenea, câteva publicaţii şcolare care conţin problemele care se discutau în lumea didactică din perioada antebelică şi interbelică.
Rep.: Care erau cele mai acute probleme ale învăţământului din acea perioadă?
D.P.: Problema personalului, cea a dotării materiale a şcolilor, a salarizării cadrelor didactice, a prezenţei elevilor la cursuri. De altfel, fenomenul absenteismului a reprezentat o problemă, până la instaurarea regimului comunist. Dacă în mediul urban situaţia era mult mai bună, părinţii fiind interesaţi să asigure copiilor o carieră profesională, făcând eforturi financiare serioase pentru a-i trimite la şcoală, în mediul rural lumea nu înţelegea utilitatea şcolii, pentru că, în mentalitatea rurală, copilul trebuia să stea pe lângă părinţi şi să-i ajute la treburile gospodăreşti. De asemenea, erau dezbătute probleme legate de actul didactic, de inspecţiile care se desfăşurau atunci de către revizoratele şcolare, dar şi problema manualelor, care a revenit, iată, cu aşa de multă acuitate…
Rep.: Pentru că aţi adus vorba, cum comentaţi decizia Ministerului Educaţiei de a introduce, la clasele mici, manualele în format electronic?
D. P.: Aparent, e un aspect minor. Putem să spunem, până la urmă, că nu are importanţă pe ce suport circulă informaţia. Lucrurile nu sunt, totuşi, chiar atât de simple precum par. Noi, cei care am prins alte perioade, cred că ne amintim de prima zi de şcoală şi de imaginea luminoasă a abecedarului pe care îl găseam pe bancă şi pe coperta căruia se găsea o floare. Tableta nu poate avea acelaşi impact şi aceeaşi căldură pe care le are cartea. Frumuseţea cărţii nu poate fi înlocuită de răceala unei tablete. Din păcate, se fac fel de fel de experimente cărora le cad victime chiar copiii noştri…
„Recuperarea arhivelor româneşti ar trebui să reprezinte o prioritate naţională…”
Rep.: Revenind la arhive, care sunt cele mai importante documente aflate în fondul Serviciului Judeţean Neamţ al Arhivelor Naţionale?
D. P.: În primul rând, sunt documentele medievale, cele de secole XV – XVII, emise de Cancelaria Domnească pentru diverşi beneficiari. În această categorie intră, spre exemplu, planurile de moşii, care ne prezintă situaţia economică şi socială de pe moşiile respective, putându-se face diverse analize istorice asupra acestor documente. În mare parte, genurile de documente pe care le deţine Serviciul nostru Judeţean sunt documente administrative, emise de către Prefectură, primării sau Tribunalul Judeţean. Fondul Tribunalului Judeţean Neamţ acoperă o paletă largă de informaţii, cu caracter juridic, economic, social şi chiar cultural. Din păcate, foarte multe documente vechi s-au distrus ori s-au pierdut, în urma numeroaselor invazii străină. Alte documente au luat calea străinătăţii, căci armatele străine care ne invadau aveau obiceiul de a lua cu ele şi aceste documente. Străinii cunoşteau valoarea lor, unele putând fi răscumpărate pe bani grei. În momentul de faţă, foarte multe documente rare se află în arhive străine, în Polonia, la Viena, în Rusia, Ucraina, Turcia sau la Muntele Athos. Să luăm doar un singur exemplu cunoscut: în 1686 a avut loc o expediţie poloneză în Moldova, condusă de regele Poloniei, Jan Sobieski. Atunci, Mitropolitul Dosoftei a fost ridicat, împreună cu toate documentele care existau atunci în cancelaria Mitropoliei Moldovei. Aceste documente se află, astăzi, în arhivele Poloniei.
Rep.: În ce constă importanţa documentelor româneşti aflate în arhivele străine?
D. P.: Documentele româneşti, aflate în arhive străine, sunt infinit mai importante decât documentele noastre interne. Acestea din urmă sunt documente cu valoare patrimonială: acte de vânzare-cumpărare, acte de schimb, acte de danie. Însă documentele care stabilesc statutul juridic internaţional al Principatelor Române, aspectele de ordin militar, starea de spirit a populaţiei sau regimul fiscal al Ţărilor Române faţă de Imperiul Otoman se află în arhivele străine. Importanţa lor constă în faptul că suplinesc un gol lăsat în istoriografia noastră, creat de dispariţia arhivei cancelariilor din Ţara Românească şi din Moldova. Documentele create de cancelaria domnilor munteni şi moldoveni, incluzând corespondenţa lor personală, au dispărut. Urme importante ale acestora se regăsesc, în schimb, în arhivele cancelariilor străine cu care domnii noştri corespondau. Aceste informaţii, odată recuperate şi intrate în circuitul ştiinţific, ar schimba modul în care cunoaştem istoria noastră naţională. Din păcate, însă, sunt ani buni de când Arhivele Naţionale nu au mai întreprins nici un fel de demers de a identifica documentele noastre.
Rep.: Având în vedere valoarea excepţională a acestor documente, ce se poate face pentru revenirea lor în ţară?
D. P.: Recuperarea lor ţine de politica Arhivelor Naţionale de a-şi propune, în mod serios şi constant, un demers asemănător celui derulat de statul român cu trei – patru decenii în urmă, când a avut loc o adevărată deschidere către arhivele statelor străine, prin identificarea documentelor româneşti şi microfilmarea lor. Graţie acelei politici, avem astăzi foarte multe microfilme cam din toate statele Europei, dar şi din Statele Unite, care au legătură cu istoria noastră. Din nefericire, procesul de inventariere a acestor microfilme este foarte precar, pentru că astăzi nu mai avem cunoscători de paleografii. În multe locuri din lume se găsesc urme ale trecutului ţării noastre, care aşteaptă să fie scoase la lumină şi valorificate. Numai la mănăstirile de la Muntele Athos au fost identificate aproape 10.000 de documente româneşti, documente care conţin daniile foarte importante pe care domnii moldoveni şi valahi le-au făcut, timp de sute de ani, către locurile sfinte. Acestea toate trebuie traduse sau transcrise şi întocmite ediţii critice de documente, pentru a intra în circuitul ştiinţific.
Rep.: În cazul documentelor de la Muntele Athos, cine ar trebui să se ia măsuri?
D.P.: Cred că un efort conjugat al Patriarhiei şi al Arhivelor Naţionale ar putea da roade. Din câte am înţeles, cei de la Muntele Athos sunt acum deschişi către astfel de colaborări, dar din nefericire aceste demersuri se rezumă, în clipa de faţă, la investigaţii făcute la nivel strict personal: e vorba de cercetători, istorici afiliaţi la institutele de cercetare sau universităţi care, din pură pasiune şi pe propria cheltuială, merg şi identifică aceste documente în arhive străine. E nevoie, însă, de un proiect naţional, finanţat şi promovat consecvent, pentru că recuperarea acestor documente ne va forţa să rescriem istoria. În procesul de globalizare pe care-l traversăm – şi care tinde să şteargă sentimentul de apartenenţă la o ţară (incluzând zestrea sa culturală) – recuperarea arhivelor româneşti ar trebui să reprezinte o prioritate naţională.
A consemnat Irina NASTASIU
