ISRAEL, 70 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ (II)

19/04/2018

Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
„Israelul a devenit o cetate pentru evrei, dar, din păcate, Israelul n-a devenit încă, casa evreilor!”(David Grossman)

Declarația lui Balfour nu convine liderilor arabi, și o parte contestă evreii din Israel. Așa a fost în progromul din Hevron din 1929 și lupta din Tel-Hai, în 1920. Pressingul pus de arabi pe mandatul britanic în Israel duce la reducerea numărului de evrei veniți lunar în Israel. Și totuși, s-au construit grupe militare și vapoare care aduceau evrei pe ascuns, fără acordul britanic. În 1933, are loc emigrarea germană. Evreii din Germania și Austria care au simțit discriminările care li se fac, persoane cu profesii de medic, de inginer, care au lăsat totul în urmă și se ocupau în Israel de muncă fizică.
În 1 septembrie 1939 începe cel de la II-lea război mondial. Ben-Gurion folosește proverbul: O să ne luptăm cu englezii împotriva Germaniei dar o să ne luptăm și împotriva englezilor pentru independența noastră. Și, într-adevăr, se construiesc grupări militare pe lângă alte grupări militare revizioniste care luptă puternic împotriva britanicilor.
Vestea că milioane de evrei sunt omorâți în lagăre, în crematorii, a ajuns și la liderii evrei. Nu aveau nici o putere, nu aveau ce să facă. Mai mult, în 1942, mareșalul Romel reușește în bătălia lui să se apropie foarte puternic de Egipt. A fost un risc major: intrarea în Egipt facilita intrarea în Israel și ar fi dus la un nou masacru al evreilor. Din fericire, englezii reușesc, într-o luptă eroică să alunge armata germană. Liderii arabi se întâlnesc cu Hitler și primesc promisiunea că în momentul când Israelul va fi ocupat de partea germană, va fi schimbat în totalitate regimul israelian și redus drastic sprijinul față de evrei. În 1945 când se termină războiul și se numără 6 milioane de evrei morți plus un milion și jumătate de evrei adunați în tabere speciale, evrei care au fost în lagăr și închisori, trebuia găsită o soluție imediată: ce să facem cu milioanele de oameni aruncați și cu un destin așa de tragic? Englezii n-au permis mai mult decât 20.000 de intrări pe an, pe când cererile erau foarte mari. Se trimit din Israel trupe de specialiști în Europa, să îi ajute pe evrei și să îi pregătească să vină în Israel. Și ONU abordează situația evreiască, se construiesc comisii speciale , iar cele mai importante au fost decizia și votul din 30 noiembrie din 1947. Atunci, 33 de țări au votat pentru construirea unei țări evreiești, pe lângă o țară palestiniană, arabă, iar 11 țări au fost împotrivă.
După entuziasmul din Israel în acea perioadă din partea evreilor, exista pe de altă parte, o deprimare puternică și o frustrare din partea arabilor. Ei se hotărăsc să iasă la luptă și să nu accepte decizia ONU. În această decizie se spune că mandatul britanic în Israel va expira în luna mai 1948. Ultimii britanici vor părăsi Israelul până în data de 13 mai 1948, se mai spunea în decizie. Trupele armate arabe au ajuns să se confrunte direct și au reușit să creeze probleme serioase în coeziunea evreilor din Israel. Ben-Gurion, după ce a aflat că ultimul englez va fi nevoit să părăsească Israelul în data de 13 mai, convoacă guvernul provizoriu la două zile după ce ultimul britanic a plecat și după ce regele Iordaniei, Abdala, decide să vină și el în luptă alături de regele Faruc din Egipt, alături de armatele din Irak și Siria. Ben-Gurion reușește în fața guvernului provizoriu să îi convingă pe toți cei de față să semneze Declarația de Independență a Israelului. În aceeași declarație se vorbește despre egalitate între toți, de egalitate între persoanele cu religii și minorități diferite; a venit timpul ca evreii să știe că au o țară și o casă a lor și se pot întoarce când doresc și să fie siguri că nu vor fi alungați de aici.
După declarația de independență din 15 mai 1948 din Tel Aviv începe un război puternic între toate armatele menționate mai sus, cu noua țară Israel. Erau arme puține, soldați puțini și totuși, cu un mare eroism din partea oamenilor s-a reușit îndepărtarea armatei egiptene și legionarilor iordanieni, când, în Ierusalim, partea de vest rămâne a Israelului, și cea de est rămâne a Iordaniei. În 1949, se semnează actele de înțelegere între popoare, între toate țările, pentru încetarea războiului. În 1948 locuiau în Israel 650.000 de evrei. Din acest an până în 1957, Israelul reușește să aducă un milion și jumătate de evrei, veniți din țările nord-africane (Maroc, Tripoli, Tunis și Alger), din Asia, Irak, Egipt. Astăzi, în Israel locuiesc 8.200.000 de cetățeni. Din ei, 7 milioane sunt evrei.
Din 1948 și până astăzi, au fost câteva războaie importante: Războiul din Sinai 1956, Războiul de 6 zile din 1967, Războiul de Iom Kipur din 1973 și alte războaie secundare – cu intrare în Liban de două ori.
Israelul s-a format ca o țară puternică din punct de vedere al securității și al I.T, agricultură, turism etc. Problema principală a dezvoltării acestei țări, din punctul meu de vedere, există în direcția integrării populațiilor care vin din 209 țări și care coabitează în Israel. Cum am mai spus, primii emigranți au venit din estul Europei și au participat, au coordonat activitățile față de emigranții care veniseră din țările arabe. Diferența de mentalități între evreii din țările europene și cei din țările arabe sau africane a creat probleme de discriminare, de prejudecăți și de luptă culturală, de dominare. Faptul că trăim într-o zonă înconjurată de țări arabe și avem aproape 1.500.000 de cetățeni arabi plus jumătate de populație care este de origine arabă, africană arată că în câteva domenii, tendința este clară: Israelul se formează, încet-încet, mai levantin și se îndepărtează de Europa. Acest lucru se poate vedea prin arta culinară, arta muzicii (se preferă stilul oriental) și prin forma de comunicare între oameni care este mult mai extrovertită și cu tonalitate ridicată.
Stresul care există în Israel din cauza situației politice duce la un stres puternic și la oameni, lucru care se vede prin carențe de comunicare. O mare parte din aceste persoane folosesc medicamente psihiatrice pentru stările de relaxare. Ambiția exaltată la fiecare dintre oameni este un punct pozitiv dar duce și la probleme mentale individuale.
Eu l-am auzit pe David Grossman, unul din cei mai mari scriitori israelieni, care spunea în prelegerea sa de Ziua Memorială a Soldaților Căzuți la Datorie, un adevăr extrem de important: Israelul a devenit o cetate pentru evrei, dar, din păcate, Israelul n-a devenit încă, casa evreilor.
Vă doresc, dumneavoastră, tuturor evreilor și simpatizanților noștri, să sărbătorim încă mulți ani ziua identității și să avem puterea să rămânem o țară dezvoltată, o nație, un popor!
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro