ISJ Neamţ a stabilit data susţinerii Olimpiadei de Chimie 2018

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ i-a informat pe directorii unităţilor de învăţământ că în data de 27 ianuarie 2018 este programată susţinerea etapei locale a Olimpiadei de Chimie pentru clasa a VIII-a. Totodată, au fost stabilite centrele zonale în care vor trebui să se prezinte elevii pentru participarea la acest concurs: Şcoala Gimnazială nr.5 Piatra Neamţ (responsabil centru prof. Georgeta Florentina Molcăluţ şi aria Archip), Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roman (prof Elimia Ciomârtan şi Gianina Condurat), colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Tîrgu Neamţ (prof. Mihaela Axinte şi Cornel Miclescu) şi şcoala Gimnazială nr.1 Bicaz (prof. Rodica Iorga şi Florentina Sfetcu).
Listele cu elevii participanţi din fiecare şcoală arondată zonei vor fi transmise unităţilor şcolare organizatoare până la data de 24 ianuarie 2018.
La nivel liceal clasele IX-XII, etapa locală se va desfăşura în fiecare unitate de învăţământ, până pe 27 ianuarie 2018, urmând ca rezultatele să fie transmise la ISJ Neamţ în data de 2 februarie 2018.
Geanina NICORESCU