Ionuţ Ursache, din nou cel mai bun

17/06/2014

calarie calarie1

Ionuţ Ursache, de la Aer Horses Tg. Mureş, s-a dovedit a fi din nou cel mai bun sportiv la primele întreceri hipice din 2014 de la Piatra Neamţ, după ce a câştigat wee-end-ul Cupa Municipiului Piatra Neamţ şi etapa a doua de Grand Prix. Sportivul care a început călăria chiar în baza hipică Virgil Bărbuceanu a avut un concurs excelent în proba de seniori la sărituri peste obstacole, cu calul Granini, şi s-a impus în faţa lui Aurel Cojocariu, de la Steaua Bucureşti, cel care în etapa de Grand Prix a concurat cu calul Charming Boy. Pe locul al treilea s-a situat Luca Ruxandariu, de la Felix Ţopescu, cel care a încălecat calul Sandra Du Ponce. Toţi câştigătorii celor 3 competiţii hipice de la Piatra Neamţ, a 16-a ediţie a Cupei Municipiului, Cupa Federaţiei Ecvestre Române şi etapa a doua de Grand Prix, au fost premiaţi duminică după amiază, când a fost organizată festivitatea de premiere alături de oficialităţi ale municipiului, sponsori şi membrii de cadrul Federaţiei Ecvestre Române. Pe echipe, locul întâi a fost câştigat de CSM Sibiu, Felix Ţopescu s-a situat pe treapta a doua a podiumului, iar poziţia a treia a revenit clubului Steaua Bucureşti. Pe următoarele două locuri s-au situat Romsilva Timişoara şi Aer Horses Tg. Mureş. Calul Forever, proprietate a lui Marius Lupu, a fost încălecat de Ionel Bucur şi s-a situat pe poziţia a cincea, în proba de nivel E, pentru cai de 5 ani. La categoria ştafetă 2 cai plus călăreţi, cel mai bun club a fost Romsilva Dumbrava Tg. Neamţ, club condus de Leonte Grădinaru. Acesta, împreună cu fiul său, Ştefan Leonte, s-au clasat în final pe prima poziţie cu caii Ogică, respectiv Siglavy Bagdady. Pe poziţia a doua s-au situat Florin Lateş, de la Top Class Riding Bucureşti, cu calul Yes We Can, şi Aurel Cojocariu, de la Steaua Bucureşti, cu calul King. Pe treapta a treia a podiumului a urcat clubul Equitim Craiova, care i-a avut pe Andreea Ninulescu şi Cătălin Bâldea. Aceştia au concurat cu caii Acorini, respectiv Quasar. Competiţiile hipice de la Piatra Neamţ s-au desfăşurat la toate categoriile de vârstă, iar concurenţa a fost una selectă în fiecare probă. La amazoane, cea mai bună a fost Orsolya Teanc, de la Aer Horses Tg. Mureş, cu calul Chelsea, iar pe 2 s-a clasat Ioana Rus, de la Steaua Bucureşti, cu calul Afrodita. Locul al treilea a fost ocupat de Beata Solosi, de la Felix Ţopescu, cu calul Selena. În concursul rezervat amatorilor, Ioan Comşa, cu calul Unica, de la CSM Sibiu, a cucerit în final locul întâi. Sportivul din Ardeal a fost urmat în clasament de Sorin Gheorghe, de la Top Class Riding Bucureşti, care a concurat cu calul Hugo, şi Cristina Cotea, de la Equester Iaşi, care a făcut pereche cu calul Ritmic. În fine, în competiţia debutanţilor, cea mai mare distincţie a fost cucerită de Ionel Moroşan, cu calul Zara, de Romsilva Rădăuţi, iar pe 2 s-a situat Luca Ruxandariu, de la Felix Ţopescu, cel care l-a încălecat pe Durra. Premiile totale puse în joc la cele 3 competiţii de la Piatra Neamţ au fost de 300 de milioane de lei vechi, iar prin succesul din etapa a doua de Grand Prix, Ionuţ Ursache a cucerit puncte importante, care îi vor permite să ia startul şi la întrecerile internaţionale din acest an. „Au fost 4 zile intense şi foarte bine organizate. Toţi oaspeţii s-au declarat mulţumit de condiţiile de cazare şi de concurs. Chiar dacă ploaia ne-a mai pus ceva probleme, nu s-au înregistrat incidente în timpul probelor. Ne bucurăm că totul a ieşit aşa cum ne-am propus şi ne pregătim deja pentru următoarele întreceri”, a spus Costachle Lupu, preşedintele clubului Ecvestru din Piatra Neamţ, principalul organizator al întrecerilor. Baza hipică Virgil Bărbuceanu va găzdui alte două competiţii importante în perioada 29 iulie – 3 august, a doua ediţie a Cupei Marsat şi etapa a patra de Grand Prix.

< Articolul anterior
Accent pe muncă şi tinereţe
Urmatorul articol >
Campionat dificil