Ionuţ Daniel Şoldan a luat bacul cu 10

personaj Daniel Soldan

* Tânărul a fost admis la Universitatea din Viena

* „După definitivarea studiilor, voi reveni în ţară, sper pe un post la Guvern”

 

 

Orizontul său este Viena, unde va urma cursurile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Ionuţ Daniel Şoldan din Piatra Neamţ a obţinut media 10 la bacalaureat, iar în toţi anii de liceu a mers la olimpiade reprezentând cu succes Colegiul Naţional Calistrat Hogaş.

Ionuţ le poartă un respect deosebit profesorilor săi, care au ştiut să-i inducă dragostea pentru studiu: „Consider că mai mult de jumătate din realizările mele este meritul lor. Mă refer la toţi dascălii pe care i-am avut în şcoală şi îndeosebi le mulţumesc celor care m-au îndrumat la materiile de bacalaureat, respectiv la doamna dirigintă Cristina Neculăeş, profesor de limba şi literatura română, la doamna profesoară de istorie Daniela Mătăsaru, la doamna profesoară de geografie Elisabeta Tofan şi port un respect deosebit doamnei profesoare de franceză datorită căreia am devenit pasionat de literatura franceză”.

De altfel, Ionuţ consideră că ceea ce-l deosebeşte de alţi tineri de vârsta lui este pasiunea pentru lectură. „Eu în fiecare seară, la culcare, citesc. Din Mircea Eliade, Camil Petrescu, dar şi operele lui Michel Foucault, din literatura franceză”.

În fiecare zi de şcoală, Ionuţ se trezea la ora 6.30 şi ajungea primul în clasă pentru că-i plăcea să mai citească o dată temele. După ore mergea acasă. Câte odată, prin oraş, dar de fiecare dată îşi anunţa părinţii unde se află. Ajuns acasă, până la ora 16 se delecta cu muzică, de regulă clasică, ori cu un film bun. Apoi începea să-şi facă temele, cu scurte pauze după fiecare oră.

Şi totuşi, Ionuţ Daniel Şoldan se consideră un tânăr obişnuit, care s-a integrat bine „în ambele grupuri”, după cum ne-a spus, zâmbind: „Când ceilalţi spuneau să chiulim la vreo oră, sigur că nu puteam face notă discordantă; nu cred că am fost catalogat vreodată tocilar. Sunt o fire sociabilă, m-am înţeles bine cu toată lumea şi am rămas prieten cu mulţi dintre colegi. Abia aştept să ne revedem peste ani…”.

Deocamdată, Ionuţ îşi face bagajele pentru Viena. Din 5 universităţi din lume la care a aplicat, 4 l-au acceptat. Două dintre ele l-au atras mai mult, însă între Marea Britanie şi Viena a ales a doua opţiune: „Îmi place mai mult societatea germană decât cea britanică. Cunosc bine şi limba germană, însă mai am de învăţat. De altfel, în primul an de studiu la Institutul de Lingvistică al Universităţii din Viena voi face cursuri intensive de limbă germană”.

Ionuţ este hotărât să revină în ţară după perfectarea studiilor. Aspiră la un post într-o organizaţie gen ONU sau, de ce nu, la Guvern.

 

 

Geanina NICORESCU