Ionel Arsene: Noul spital va costa 1 miliard de lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a prezentat, într-o conferinţă de presă, două solicitări de finanțare înregistrate la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, cea care administrează Fondul de Dezvoltare și Investiții. Cele două solicitări se referă la noul spital județean și la construirea, reabilitarea și modernizarea de drumuri în județ, iar Guvernul României ne oferă tot sprijinul. Ionel Arsene: „Așa cum se știe, Guvernul a alocat deja, pe 18 aprilie, suma de 21 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor de proiectare pentru noul nostru spital. Un sprijin pentru care îi mulțumesc premierului Viorica Dăncilă! Suma totală a acestui proiect vital pentru Neamț este de 1 miliard lei, aproximativ 212 milioane euro. Va fi, cred, primul spital din România construit de un Consiliu Județean. Pentru drumuri, suma solicitată de noi este de 521 milioane lei. Sunt 48 de lucrări, de modernizare a podurilor și drumurilor judetene, fiecare la fel de importantă. Fondul de Dezvoltare și Investiții sprijină unitățile administrativ-teritoriale să se dezvolte, permițând fiecăreia să aplice pentru două proiecte. Este important pentru noi că am depus cele două cereri de finanțare, întrucât vom rezolva două probleme importante pentru județ – sănătatea și infrastructura rutieră. Pentru că, în ambele situații, cu cât „cârpim” mai mult, cu atât ne costă mai mult. La Spitalul Județean sunt tratați pacienți din tot județul și este obligatoriu să aibă condiții. Atât ei, cât și angajații. Drumurile sunt în primul rând pentru nemțeni fiind obligatoriu să ne conectăm cu restul regiunilor, dar nu în ultimul rând o necesitate pentru turiștii ce dorim să ne viziteze județul. Am promis nemțenilor un spital nou și mă voi ține de cuvânt, așa cum am promis o infrastructură rutieră modernă și îmi voi respecta promisiunea”. (V.N)