Ion Rotaru: “Voi spune cetățenilor din comună să nu iasă la vot!”

rotaru
*Deputatul Arsene: „Cine e domnul ăsta? Ăla de apărea la televizor și spunea că face bordeluri prin comună?”

”Le voi spune oamenilor din comună să nu iasă la vot! Merg din poartă în poartă și asta le spun, să nu voteze! Că nu au cu cine vota…”, a declarat Ion Rotaru, primarul de Alexandru cel Bun, în timpul ședinței de Consiliu Județean.

Apoi, în timpul dezbaterilor pe subiectul caietului de sarcini pentru licitația de operare a Depozitului de Gunoi de la Girov a intervenit în discuții, ținându-le iar un perdaf consilierilor județeni cărora le-a reamintit că ei ocupă funcțiile și datorită primarilor și candidaților din comune care au luptat pentru voturi: „Acum nu vă mai interesează de noi. La mine, la Alexandru cel Bun, s-au adunat maldăre de gunoaie. Nu am unde le duce. În câteva zile le voi duce să le depozitez la Girov. Să văd dacă are cineva ce-mi face”. Discursul lui Rotaru a fost îndreptat împotriva majorității PSD + PDL + PPDD care, prin votul său, a amânat încă o dată aprobarea caietului de sarcini (cu câteva zile înainte, o comisie consilieri – specialiști făcuse rectificările solicitate anterior; mai fuseră cerute claificări cu privire la criteriile de selecție din procedura de achiziție, tehnicienii le aduseseră înainte de ședință dar nu ajunseseră în mapele consilierilor).
Dincolo de subiectul punctual, un consilier din tabăra anti-Tărâță constata într-o pauză a ședinței: “Domnul Rotaru ar trebui să mai primească jumătate de normă la Consiliul Județean, la Cabinet Președinte. La orice ședință unde e nevoie să se pună presiune, apare acest Rotaru și o face pe moralistul indiferent de subiect. Dacă e vorba de bugete, sare cu gura și cere pentru Alexandru cel bun cât nu se poate da. Dacă e vorba de spitale, face la fel, de parcă ar fi cineva vinovat că el a tras Spitalul Bisericani în subordonarea Primăriei din comună deși i-au spus mulți că un spital de interes regional e o pălărie prea mare pentru o localitate rurală. Cum e nevoie să fim înjurați noi, consilierii județeni care nu votăm la ordinul președintelui Tărâță, cum e apăsat butonul și vine Rotaru și face ce vedeți cu toții…”.
Luat în vizor de câteva astfel de reacții ale primarului Rotaru, deputatul Arsene a acceptat cu greu să-și spună un punct de vedere: „Păi mă critic cine? Rotaru? Cine e domnul ăsta? A, ăla care vine pe la CJ, pe la Prefectură, face circ… Hai, vă rog, frumos, întrebați-mă de chestiuni serioase nu despre măscărici din ăștia. Păi eu am auzit că unul, care spunea că e primar și-l cheamă Rotaru, apăruse pe la televizor și spunea că vrea să facă bordeluri. Nu cred că un asemenea personaj poate da lecții unor consilieri județeni despre administrație locală și despre interesele reale ale cetățenilor”.
Dincolo de săgețile reciproce cu care se gratulează politicienii nemțeni, cert e venirile primarului Ion Rotaru la Consiliul Județean și intervențiile sale în ședință nu au fost, de un an de zile încoace, de natură să schimbe ceva în votul majorității. Ori argumentele sale nu au fost convingătoare, ori au avut darul de a incinge și mai mult spiritele ori, vorba unuia, ”da, a venit iar Ion Rotaru degeaba!”.
Chiar degeaba nu au fost aceste ieșire la rampă – a mai apărut câte o știre prin ziare…

Daniel VINCA