Ion Asaftei: „Este prima dată când dau în judecată un ziarist”

Război total între preşedintele ALDE Neamţ şi semnatarul unei publicaţii on line

Ion Asaftei, viepreşedinte al Consiliului Judeean Neamţ cu atribuţii de preşedinte, în perioada cât preşedintele este suspendat, a reacţionat ieri în stilul său caracteristic la unele articole apărute în spaţiul on line referitoare la persoana sa, pe care le consideră, spune şeful ALDE „nimic altceva decât dezinformatoare”. În cadrul unei conferinţe de presă, fără a preciza numele şi publicaţia (pe care numit-o gazetă de perete), Asaftei a precizat: „Plecând de la considerentul că ALDE creşte în sondaje şi că eu am preluat, la Consiliul Judeţean, prerogativele de preşedinte, unor persoane nu le convine, probabil. (…)Am devenit ţintă! E unul care scrie la o gazetă de perete şi tot scrie! Nu face nimic altceva decât să dezinformeze populaţia, legând numele meu obsesiv de aceste lucrări (numele lui Ion Asaftei a fost legat de o firmă care ar fi primit un contract avantajos). Mă delimitez total de aserţiunile susţinute la această gazetă de perete”. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a precizat că nu este iritat de criticile de presă, pe care le consideră un instrument democratic, sub condiţia ca acestea să fie reale, şi a dat chiar şi un exemplu, al unui jurnalist local care nu prea îl iartă în articolele sale. Pentru că noile atribuţii îl plasează în fruntea judeţului, cel puţin până când preşedintele îşi rezolvă problemele, Ion Asaftei a ţinut să precizeze că prioritare pentru el sunt problemele Neamţului „la Consiliul Judeţean Neamţ voi lucra, în continuare cu onestitatea şi bunul simţ cunoscute”. Revenind la cele publicate împotriva sa, liderul ALDE a adăugat: „Este foarte uşor să blamezi. Iar după ce scrii nişte articole, ai şi nişte postaci anonimi, pe aceeaşi idee a delaţiunii, a falsului, postaci care nu-şi asumă răspunderea şi pe care îi poţi găsi numai prin proceduri medicale, de pildă, colonoscopia”, a punctat Asaftei, în stilul său binecunoscut. „Este extrem de grav, a reluat el, atunci când arunci în spaţiul public situaţii de o gravitate extremă. Este pentru prima dată când voi acţiona în justiţie un anumit ziarist. Aş întreba, pentru că mă interesează şi pe mine, aşa…unde semnează el statul de plată, din ce trăieşte?”. Cu siguranţă că întrebările sale vor primi un anumit răspuns. Nu putem însă, să nu ne întrebăm de ce, imediat după ce a pus aceste întrebări în conferinţa de presă, preşedintele ALDE Neamţ a scos în faţa camerelor un document eliberat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, din care rezultă că nu a fost nici securist şi nici nu a colaborat cu Securitatea. Este pentru a doua oară în ultimi trei ani când preşedintele liberal-democrat prezintă un astfel de document în faţa presei, doar că acum a făcut şi o invitaţie: să demonstreze şi ceilalţi politicieni locali, printr-un document asemănător, că n-au fost turnători sau – oficial- informatori. Ceea ce n-am crede.

Mariana OLTEAN TUDOSE