Ioan Cănărău, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie filiala Neamţ, a primit o lovitură drept în tibie de la magistraţii Curţii de apel Bacău. După ce Tribunalul Neamţ l-a pupat pe frunte şi i-a ridicat sancţiunea dispusă de şeful IPJ Neamţ, instanţa din judeţul vecin a considerat că locul omului bolnav este în pat.
Cănărău, acest copil febril al Poliţiei Neamţ, a fost cuprins de frisonul protestului în ziua de 11 iulie 2011, când era în concediu medical. În acea perioadă se vorbea intens, la nivel naţional, despre reducerile de personal din sistem. La Neamţ nu a fost nimeni dat afară, dar ghidându-se după principiul drobului de sare, care i-a adus multe „succesuri” în lupta sindicală, Ioan Cănărău a pus de un protest „preventiv” în faţa sediului Poliţiei Neamţ. Evident, poliţiştii s-au uitat ca la urs la cei câţiva rătăciţi care strigau că nu sunt de acord cu ceva care oricum nu urma să se întâmple. Şeful IPJ Neamţ a considerat, totuşi, că liderul SNAP, care nu era în stare să vină la serviciu de bolnav ce era, trebuie sancţionat într-un fel pentru că tocmai demonstrase că n-are nici pe naiba. Şi i-a dat o mustrare, motivată de faptul că „agentul șef de poliție Cănărău Ioan, deși se afla în concediu medical și în mod normal trebuia să se afle la domiciliul declarat în formularul tipizat, s-a deplasat în municipiul Piatra Neamț, respectiv la sediul IPJ Neamț, unde a participat la un protest organizat de Sindicatul Național al Agenților de Poliție”.
Imediat ce a primit sancţiunea, agentul Cănărău a contestat-o în instanţă, pentru că – nu-i aşa?- avea o reputaţie de păstrat şi trebuia să demonstreze că, dacă tot s-a înhămat să apere drepturile altora, se pricepe de minune să se ocupe mai întâi de drepturile lui. Într-un acces de mărinimie nejustificată, Tribunalul Neamţ a anulat dispoziţia şefului Poliţiei Neamţ, lucru care l-a făcut pe Ioan Cănărău să scoată cheptul în faţă şi celularul din buzunar şi să se laude pe la toate ziarele. Numai că tribunalul l-a ridicat ca să aibă de unde-i da drumul Curtea de Apel Bacău. Instanţa a decis că poliţistul trebuia să stea cuminte în pat dacă tot era bolnav copt, a admis recursul IPJ Neamţ şi a „reactivat” mustrarea. Peste toate, decizia este irevocabilă, deci are putere de „lege”. Ca şi dictonul următor pe care l-am găsit aruncat printre tot felul de poze stupide pe contul de facebook al agentului Cănărău: „Când eşti mort nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalţi. La fel şi când eşti prost”.
o ziarista ”desteapta” care si da cu parerea despre problemele politistilor ! proverbul e valabil pentru ea,” mânzăţată ” de conducerea ipj sa arunce cu noroi in lideri sindicali care chiar lupta pentru drepturile politistilor ! comentezi o sentinta judecatoreasca a tribunalului neamt? esti capabilla?sunt cai de atatac, inca ! pacat ca nu prestezi presa adevarata si esti de acord ca politistii sa fie dati afara ! cred ca ai vreun interes! e usor sa stai in spatele unui birou si sa scrii minciuni si calomnii ! din cauza unor ziaristi ca tine unii lideri sunt sanctionati ca striga lozinci ! fii impartiala si relateaza o stire , nu o transforma in pareri personale, meschine, de prost gust si minima educatie ! profesional esti ” moarta” , moral si etic esti proasta ! sper sa fii prima disponibilizata cand ziarul la care lucrezi va dori sa faca putina curatenie printre angajati!
o ziarista ”desteapta” care si da cu parerea despre problemele politistilor ! proverbul e valabil pentru ea,” mânzăţată ” de conducerea ipj sa arunce cu noroi in lideri sindicali care chiar lupta pentru drepturile politistilor ! comentezi o sentinta judecatoreasca a tribunalului neamt? esti capabilla?sunt cai de atac, inca ! pacat ca nu prestezi presa adevarata si esti de acord ca politistii sa fie dati afara ! cred ca ai vreun interes! e usor sa stai in spatele unui birou si sa scrii minciuni si calomnii ! din cauza unor ziaristi ca tine unii lideri sunt sanctionati ca striga lozinci ! fii impartiala si relateaza o stire , nu o transforma in pareri personale, meschine, de prost gust si minima educatie ! profesional esti ” moarta” , moral si etic esti proasta ! sper sa fii prima disponibilizata cand ziarul la care lucrezi va dori sa faca putina curatenie printre angajati!
“Când eşti mort nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalti. La fel şi când crezi ca le stii pe toate, iti dai cu presupusul sau esti manipulata…”