Invitaţie pentru liceenii nemţeni: Competiţia naţională de CanSat, ediţia 2019

Elevii cu vârste de peste 14 ani se pot înscrie, până pe data de 27 ianuarie 2019, la cea de-a V-a ediţie a competiţiei naţionale de CanSat, destinată elevilor şi profesorilor din învăţământul preuniversitar. CanSat-ul este o simulare a unui satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare. Provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit, cum ar fi alimentarea cu electricitate și comunicațiile, într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 mililitri. CanSat-ul va fi lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru cu ajutorul unei rachete, al unui balon, avion, elicopter sau al unei drone și va trebui să îndeplinească o misiune și să aterizeze în condiții de siguranță. Concursul este organizat de ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA). Potrivit regulamentului, la competiție pot participa echipe compuse din patru până la șase elevi, cu vârsta de peste 14 ani împliniți până la 1 aprilie 2019, coordonați de către un cadru didactic. Toți elevii trebuie să fie înscrişi în învățământul liceal, la cursuri la zi. Sunt acceptate inclusiv echipe ale Palatelor Copiilor sau cluburilor. Cel puțin 50% din membrii componenți ai echipei trebuie să aibă cetățenia unui stat membru ESA sau al unui membru asociat. Niciun elev care a participat într-o altă campanie Europeană de CanSat nu mai are dreptul de a participa în competiția românească de CanSat. Excepție fac elevii care au participat în Campania românească de CanSat, dar nu s-au calificat în finala europeană. Studenții nu pot participa la această competiție. De asemenea, regulamentul mai prevede ca fiecare echipă să fie coordonată de un singur profesor sau mentor, în finala competiției urmând a se califica, competitiv, opt echipe. Componenţa finală a echipei va fi comunicată organizatorilor până la finalul atelierului introductiv pentru profesori, organizat la începutul lunii februarie. Selecția va ține cont de calitatea înscrierilor, dar și de o distribuție geografică echitabilă la nivelul României. Workshop introductiv, la începutul lunii februarie În cazul neprezentării în finală a unei echipei, membrii acesteia vor fi sancţionaţi prin neeligibilitatea participării timp de doi ani la alte concursuri şi evenimente organizate de ESERO România. În finala europeană se va califica echipa cu cel mai mare punctaj, indiferent de categoria la care participă. Echipele participante vor lua în considerare regulile de concurs prevăzute în formularul de înscriere şi în regulamentul românesc şi, ulterior, în regulamentul european disponibil pe site-ul ESA. Profesorii coordonatori ai celor opt echipe selectate în finală, împreună cu alți profesori care şi-au înscris echipele în concurs dar nu au fost selectați în finală, vor fi invitați să participe la la un workshop introductiv care se va desfășura în cursul lunii februarie, într-o locaţie anunţată ulterior. În cadrul acestuia, vor fi tratate subiecte precum integrarea de senzori, analiza de semnale de comunicație, transmisia și prelucrarea datelor obținute, introducere în programarea de senzori etc. „Competițiile de CanSat oferă elevilor ocazia de a se familiariza cu ceea ce presupune o misiune spațială reală, începând cu proiectarea și integrarea sistemelor, continuând cu testarea, lansarea, analiza datelor, prezentarea rezultatelor etc. Activitatea este și o platformă excelentă pentru a dezvolta abilități tehnice (cercetare științifică, design tehnic, analiza și prezentarea datelor, lucrul în echipă), cât și practice (realizarea de circuite electronice, programare, testare)”, informează organizatorii. Campania de lansare din cadrul Competiției Naționale de CanSat – România 2019 va avea loc în prima jumătate a lunii mai 2019. Echipa câștigătoare a competiției naționale se va califica direct în finala Competiției Europene de CanSat ce va avea loc în perioada 24 – 28 iunie 2019, fiind organizată de Agenția Spațială Europeană. În anul 2014, echipa Ro-Sat One, compusă din elevii Colegiului Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ, a ocupat primul loc la secţiunea „avansaţi”, în cadrul competiţiei europene CanSat. Concursul a avut loc în Norvegia, într-o localitate situată la 300 km nord de Cercul Polar.

Irina NASTASIU