Invitaţie la United World Games pentru RC Venus Temad

venus temadJucătoarele echipei de rugby în 7, RC Venus Temad Piatra Neamţ, au primit invitaţia de a reprezenta România anul acesta la întrecerile sportive din cadrul United World Games, competiţie rezervată echipelor de juniori şi junioare din toată lumea. Anul acesta, competiţia este găzduită de oraşul austriac, Klagenfurt, iar la aceste jocuri internaţionale vor fi prezenţi aproximativ 6000 de sportivi din 42 de ţări, din Europa, Asia, America de Nord şi Africa. Invitaţia de participare pentru clubul de rugby din Piatra Neamţ a venit din partea doamnei Renee Carmine Jones, directorul Federaţiei de Rugby din Austria, cea care a păstrat o bună relaţie de prietenie cu profesorul Eusebiu Popa, după ce s-au cunoscut la un turneu de pregătire amical în anul 2005, care a avut loc la Split în Croaţia. Eusebiu Popa a acceptat imediat invitaţia organizatorilor şi astfel le-a făcut un cadou frumos elevelor sale, care se vor afla la prima participare internaţională din carieră. Prin prezenţa la competiţia de la Klagenfurt, Eusebiu Popa vrea să omagieze şi împlinirea, luna aceasta, a 19 ani de la înfiinţarea echipei feminine de rugby din Piatra Neamţ, prima echipă oficială înfiinţată în România. La întrecerile United World Games, RC Venus Temad va merge cu un lot de 12 jucătoare, junioare mari, printre care se regăsesc Dumitriţa Mosor, Giorgiana Gabor, Loredana Juncanariu, Mihaela Juncanariu, Patricia Tulan, Cosmina Cojocariu, Lavinia Boroeanu, Andreea Moroşanu sau Colina Frunză. „La data de 1 iunie s-au împlinit 19 ani de la înfiinţarea echipei feminine de rugby la Piatra Neamţ, (RC Petrotrans). La început toţi au spus că e o nebunie, dar timpul mi-a dat dreptate şi ulterior a apărut şi echipa naţională de rugby în 7 feminin a României. Am avut multe realizări de-a lungul timpului, mulţumesc jucătoarelor, colaboratorilor şi sponsorilor care au fost alături de acest proiect. De aceea, am decis să le fac o surpriză jucătoarelor din actuala generaţie, dintre care doar 3 au 18 ani, restul sunt mai mici de vârstă, şi am acceptat invitaţia de a participa la competiţia din Austria. Important este să participăm şi, dacă vor şi rezultate bune, cu atât mai bine”, a spus profesorul Eusebiu Popa. Jocurile din cadrul United World Games vor avea loc în perioada 18 – 21 iunie şi se vor desfăşura la mai multe discipline, cum ar fi fotbal, rugby, volei, baschet, handbal, tenis, orientare turistică, hochei pe iarbă sau înot. În ultima perioadă, sportivii de la RC Venus Temad au participat la două competiţii organizate în zona Moldovei, primul fiind „Scutul Bucovinei” de la Suceava, şi festivalul internaţional al educaţiei, „Cupa FIE”, de la Iaşi. La aceste întreceri, care au avut ca principal scop dezvoltarea rugbyului în zona Moldovei, profesorul Eusebiu Popa a fost prezent cu 30 de sportivi, iar aceştia au primit două trofee din partea organizatorilor. RC Venus Temad a participat cu echipa de minirugby, cu cea de junioare mici şi junioare. Echipa RC Venus Temad Răuceşti a fost formată din Elena Grigore, Elena Monu, Patricia Diaconu, Ana Niculiţă, Elena Obreja, Costina Apostol, Iuliana Bărăscu şi Larisa Maftei, iar formaţia de minirugby de la Tg. Neamţ i-a avut în lot pe Şerban Surugiu, Ştefan Cucu, Alexandru Petcu, Nicolas Covasan, Emanuel Mosor, Mihai Irimia, Alexandru Cotfas, Iustin Dumitru, Andrei Ilinca, Andreea şi Bogdan Iacoboaia şi Matei Durbacă. Până la plecarea în Austria, pentru micii rugbyşti de la RC Venus Temad mai urmează şi alte turnee în zona Moldovei, iar profesorul Eusebiu Popa a ţinut încă o dată să le mulţumească colaboratorilor, Temad, Dinamic 92, Rifil, Cibibon, ProdAlcar, Bravocom, S¤B com, Lavinia Tex, Dolinex şi pensiunea Casa Drumeţului.