Învinețită de soț, a stat toată noaptea în fața blocului

18/05/2018

Geanina NICORESCU O femeie în vârstă de 50 de ani a ajuns la spital, traumatizată fizic și psihic, după ce a stat toată noaptea de 15 spre 16 mai sub cerul liber, lângă un bloc din Precista, unde s-a refugiat după ce a scăpat din mâinile soțului violent. Victima a fost găsită de un vecin dimineață, la ora 7, tremurând de frig și plină de vânătăi. După ce vecinul femeii a sunat la 112, un echipaj de salvare de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț s-a deplasat la adresa indicată, pregătită să acorde primul ajutor. Victima a fost găsită în stare de șoc, cu ușoară hipotermie, traumatism craniocerebral acut , traumatism cranio-facial și traumatism toracic prin agresiune. Pacienta fost preluată de echipajul cu asistent medical de pe salvare și transportată la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Numai în cazul în care victima va depune reclamație la poliție vor putea fi luate măsuri împotriva bărbatului violent.