Un proiect important derulat de autorităţile pietrene a ajuns la final.
Valoarea totală a proiectului “Crearea de spaţii publice urbane în Municipiul Piatra Neamţ, prin construirea unui pod şi a unei arii de parcări, în zona intersecţiei Piaţa Ştefan cel Mare, str. Orhei, b-dul Dacia şi amenajarea complexă a pârâului Cuiejdiu” a fost de aproximativ 8 milioane de euro. Valoarea cheltuielilor eligibile a fost de peste 27 de milioane de lei, Fondul European de Dezvoltare Regională (80,35%), de circa 22 de milioane, Bugetul de Stat (17,65%), peste 6 milioane de lei iar Bugetul Local (2%), peste 500 de mii de lei, plus cheluielile neeligibile de aproape 23 de mii de lei.
Obiectivul principal a fost reabilitarea infrastructurii urbane din municipiul Piatra Neamţ, contribuind astfel la îmbunătăţirea transportului urban, a gradului de atractivitate a Regiunii de N-E, la creşterea calităţii vieţii şi la crearea de noi locuri de muncă.
Obiectivul specific a constat în reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea transportului şi a mobilităţii populaţiei municipiului Piatra Neamţ prin amenajări ale circulaţiilor pietonale şi carosabile.
Rezultatele proiectului: un pod casetat din beton, menit să decongestioneze traficul în zona centrală, două platforme peste pârâul Cuiejdiu, pe care s-au realizat locuri de parcare şi spaţiu de promenade, amenajarea străzii Orhei, amenajarea străzii Dacia, amenajarea accesului la pod dinspre piaţa Ştefan cel Mare, strada Dacia şi strada Orhei, relocare reţea de contact troleibuze pe strada Orhei, deviere reţea de gaze naturale necesară realizării lucrărilor de amenajare a pârâului Cuiejdiu şi reţele electrice.
“Proiectul a fost finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Toate semnalele au fost pozitive pentru acest proiect”, a declarat Bogdan Puşcaşu, City Manager Piatra Neamţ.
Durata de implementare a proiectului a fost de 46 de luni.
Andreea FLOREA
Cu banii astia se caseta toata albia Cuejdiului, de la Kaufland pana la piata.