Un locuitor al blocului I2, de pe strada Mihai Viteazul, din Dărmănești, se află într-o situație disperată. Nici n-a terminat bine de zugrăvit apartamentul, că prin ghena de la baie s-a pornit o „ploaie torențială“. Mai întâi i s-a plâns președintelui de la Asociația de Proprietari, fiind convins că acesta va ști cum să rezolve o situație de urgență, mai ales că este pompier.
„Atitudinea domnului pompier m-a lăsat cu gura căscată. Mi-a răspuns că nu are el treabă cu locuința mea, deși i-am explicat foarte clar că este vorba despre condominiu, că doar ghena nu este a mea sau a vecinului de deasupra, care m-a inundat. Eu am fost câțiva ani președinte de asociație și știu despre ce vorbesc. L-am rugat să facă ceva, să caute proprietarul apartamentului de la etajul 4, că distruge toate locuințele, până la parter. Numai că domnul pompier a refuzat. Atunci, am luat atitudine și am făcut singur investigații, să aflu pe unde ar putea fi plecat vecinu’“, ne-a spus Valerian Neguriță, proprietarul locuinței inundate.
Bietul om abia zugrăvise tot apartamentul, iar de două zile apa s-a infiltrat pe tavanul din baie și pe peretele comun cu dormitorul, unde deja miroase a igrasie. În abajurul aplicei de la baie este apă. Ieri dimineață, prin ghenă încă „ploua“ și zgomotul de cascadă îi dădea fiori păgubitului. Omul a sunat la Primăria din Făurei, a luat legătura cu viceprimarul Vasile Botezatu și l-a rugat frumos pe acesta să-l ajute, să-l caute pe cel care l-a inundat și să-i spună ce se întâmplă la el acasă.
Valerian Neguriță și-a făcut curaj și s-a dus la comandantul ISU Neamț, să-l întrebe dacă așa a fost instruit pompierul ajuns președinte de asociație, dacă în timpul liber „se dezbracă“ de haina militară și întoarce privirea în cazul unei situații de urgență. Comandantul l-a primit, i-a ascultat doleanțele, l-a chemat în biroul pe pompierul incriminat și i-a cerut explicații. Având în vedere că nu am reușit să luăm legătura cu acesta pentru a-și putea exprima punctul său de vedere, am preferat ca, deocamdată, să nu-i scriem numele.
De lăudat este, însă, atitudinea viceprimarului de la Făurei, care l-a găsit pe proprietarul locuinței de la care a pornit inundația și a promis că-l va aduce acasă cu propria-i mașină, în cel mai scurt timp posibil. Deși, teoretic, mai exista o variantă pentru limitarea pagubelor până la sosirea proprietarului respectiv, practic nu s-a putut face nimic. La subsol există un robinet care poate fi închis pentru oprirea furnizării apei pe toată coloana, însă cineva a smuls rozeta și nu se poate face manevra. Dar facturile pentru plata întreținerii pentru condominiu curg în continuare, dar nimeni nu se îngrijește cu adevărat de întreținerea acestor spații comune. După cum spunea Valerian Neguriță, Doamne ferește de mai rău!
Geanina NICORESCU