Între sutane și drumuri sparte ”Durăul are o problemă de imagine”

durauNici o iluzie pentru stațiunea Durău, din partea conducerii Consiliului Județean Neamț, care recunoaște faptul că stațiunea este demodată. ”La Durău sunt multe de făcut, este o mare problemă de imagine acolo, unde au existat și multe neînțelegeri”, a spus Constantin Iacoban.

”A rămas mult în urmă, a se vedea numai  sectorul pietonal, cu dale sparte, și, din nefericire, trebuie să ne ocupăm noi, trebuie să vedem ce facem acolo”.

Referindu-se la Axial, președintele CJ a mai omorât o iluzie: drumul spre Izvorul Muntelui și de acolo la Durău e plin de istorii. Una dintre ele, precizează șeful Consiliului Județean Neamț, este legată de Agenția de Mediu unde în urmă cu vreo 6 ani era de președinte Vlad Marcoci, care a recunoscut că drumul a fost tăiat de pe lista de investiții. ”Să recunoaștem: acolo, probleme sunt la controlul versanților. Ori trebuie accesat un proiect prin Agenția de Mediu, ori un proiect european”.

Cât în glumă, cât serios, Constantin Iacoban a amintit că traseul și zona Durăului în sine este marcată de Mitropolie și nu numai: ”Trecem pe la Mitropolie, apoi la terenul de sport, unde se sugera să facă acolo cantonament Steaua și unde se mai fac și niște întruniri… să revenim: ca să faci pârtie de schi, trebuie să treci mai întâi prin acele puncte”.

M.O.T.