Interlop „omenit“ cu 5.000 euro de CEDO

lilieciConstantin Manea, unul dintre „locotenenții“ lui Adrian Botez, alias Țâță, care a participat la bătaia asupra lui Dumitru „Puiu“ Mironescu de la Lilieci, județul Bacău, a câștigat la CEDO despăgubiri de 5.000 de euro. El s-a plâns de condițiile de detenție din penitenciare și de regimul strict la care este supus. Curtea de la Strasbourg i-a admis, zilele acesta, plângerea și i-a acordat despăgubiri morale de 5.000 de euro și materiale de 480 euro, însemnând cheltuieli de judecată, potrivit site-ului juridice.ro.

Banii vor fi suportați de statul român, dar cel mai probabil se va compensa suma ce o are de achitat tot statului în urma procesului pentru tentativă de omor împotriva lui Mironescu. Tribunalul Bacău a stabilit la circa un miliard lei vechi banii pe care inculpații din dosar, împreună cu Țâță, le au de achitat după ani de anchete și procese.

În esență, Constantin Manea a arătat în plângerea lui că a fost nevoit ca pe timpul arestului de la Bacău să împartă o celulă de 25 mp cu alți cinci deținuți. Apoi a fost mutat într-o celulă de 35 mp cu un singur geam și 22 de fumători. În plus, apa caldă se livra doar câteva ore, saltelele erau pline de gândaci și insecte, iar mâncarea… necomestibilă. Umezeala, praful, lipsa condițiilor igienice și înghesuiala au făcut ca reclamantul să se îmbolnăvească de plămâni. Iar peste toate, primea vizite foarte rar, iar cele intime cu soția s-au rezumat la trei din cele 51 de vizite totale de care a beneficiat.

O anchetă dispusă în urma sesizării a dus la îmbunătățirea condițiilor din Penitenciarul Bacău. Constantin Manea are de executat 8 ani de închisoare, după ce în luna februarie 2011, împreună cu alți 6 „locotenenți“ ai lui Țâță l-au atacat și l-au bătut cu bâtele pe Mironescu în timp ce aștepta la bariera de la Lilieci. Acesta a scăpat măcelului datorită unui echipaj de poliție care a apărut în zonă. În urma procesului, Mironescu a obținut daune de 70.000 lei în contul mașinii făcute zob și 100.000 lei pentru suferința și spitalizarea îndurate.

Revenind la condițiile din penitenciare, există o nemulțumire a ambelor părți – deținuți și polițiști. Recent, Avocatul Poporului a decis să demareze o anchetă pentru a stabili dacă li se fac sau nu analize deținuților la încarcerare, pentru a-i izola pe cei care suferă de boli contagioase (HIV, hepatită, TBC). Potrivit juridice.ro, polițiștii susțin că uneori trec și câteva zile până când se află, neoficial, care ce boli are: „Până acum câțiva ani se făceau analize și se stabilea de ce boli suferă, tocmai ca să nu fie transmise. De câțiva ani nu se mai fac analize. De abia după 2-3 zile se află bolile de care suferă cei arestați“, a declarat Marin Gruia, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. (C.I.)