Luni, 27.10.2014, filiala judeţeană Neamţ a PLR a reunit la Hanul Răzeşilor aproximativ 200 de persoane (preşedinţi şi vicepreşedinţi ai organizaţiilor municipale, orăşeneşti şi comunale, consilierii şi membri ai acestui partid) în cadrul unei întâlniri de lucru şi de susţinere ferma a candidaturii domnului Călin Popescu Tăriceanu la preşedinţia României.
Domnul Ion Asaftei, liderul interimar al PLR – filiala Neamţ a informat succint pe cei prezenţi despre situaţia partidului, faptul că au fost constituite 43 de organizaţii cu peste 1200 de membri, că şi-au exprimat opţiunea de a-şi continua mandatele de consilieri din partea PLR 12 consilieri locali aleşi la alegerile din iunie 2012 pe listele altor partide/alianţe, primind acceptul Biroului politic judeţean al PLR, că sunt la această oră mulţi aleşi locali -primari, viceprimari, consilieri –unii independent, care au declarat că în ziua votului vor fi alături de dl Călin Popescu Tăriceanu în susţinerea acestuia pentru prezidenţiale.
Cu toată campania electorală au fost inaugurate şi sediile filialei judeţene şi ale organizaţiilor din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.
A precizat şi faptul că liberalii nemţeni rămaşi fără partidul care şi-a pierdut identitatea şi a intrat sub preşul PDL îl vor susţine pe dl Călin Popescu Tăriceanu – adevăratul candidat al dreptei – şi nu pe viitorul incompatibil Johannis. Declaraţia dlui Iulian Luca ex-vicepreşedinte al PNL Neamt în urma discuţiilor purtate cu dl Asaftei Ion, preşedintele interimar al PLR Neamţ, sunt explicite în acest sens. A fost prezentată în acest context scrisoarea deschisă a liderului naţional al PLR , domnul Călin Popescu Tăriceanu, adresată liberalilor din care spicuim:
“Traian Băsescu a vrut să acapareze PNL încă din 2005 și a reușit în 2014, grație unor lideri slabi, fără viziune politică, prizonieri ai unor interese meschine și ușor de manevrat. Vă invit să veniți alături de noi, liberalii din PLR, să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga doar cu liderii aleși nestatutar la Congres și să zădărnicim astfel planurile lor de compromitere a liberalismului în România și în Europa. Să-i lăsăm pe Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc și Vasile Blaga singuri în fața electoratului să răspundă pentru faptele lor, fără camuflajul conferit de istoria și prestigiul PNL. ”
Avem de eliminat din cursa pentru Cotroceni oameni care au făcut doar rău României în ultimii 10 ani. Vorbim aici de Elena Udrea, Monica Macovei şi o întreagă camarilă de susţinători compromişi. Urmează unul care vrea să facă rău României pentru viitor ca exponent direct al lui Traian Băsescu: Klaus Johannis, oportunist, “ghinion-ist”, lipsit de proprietatea cuvintelor şi manevrat de cei care doresc ca România să ajungă la periferia Europei.
Prin contrast dl Călin Popescu Tăriceanu vine cu un proiect prin care România să devină a şaptea putere economică şi politică din Uniunea Europeană, un proiect a cărui esenţă este democraţia prin economie, cultură şi progres, de care a fost văduvit atât de mult timp, a precizat preşedintele PLR Neamţ, Ion Asaftei.
S-a trecut apoi la stabilirea strategiei pentru ultimele zile de campanie cu sarcini precise pentru fiecare preşedinte de organizaţie pentru susţinerea domnului Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale, adăugând că munca ce vizează campania electorală şi consolidarea organizatorică în teritoriu presupune un efort constant pentru atingerea unui scop nobil: recuperarea liberalismului autentic promovat de dl Călin Popescu Tăriceanu şi câştigarea alegerilor prezidenţiale.
“Nu trebuie uitat nici un moment că în perioada 2004-2008 cât dl Călin Popescu Tăriceanu a fost prim-ministru s-au dublat câştigurile salariale de la 818 lei la 1769 lei, s-a dublat punctul de pensie, a fost înfiinţat Fondul social pentru ca cei cu venituri mici să poată plăti factura la căldură în lunile reci, aproximativ 50000 de familii au avut şansa unei locuinţe noi, peste 1700 de sate au beneficiat de alimentarea cu apă , refacerea şcolilor şi unităţilor de cult, s-a reuşit creşterea de trei ori si jumătate a pensiilor agricultorilor, au fost create peste 600000 de locuri de muncă, rata şomajului a scăzut de la 6,3 % în decembrie 2004 la 3,8 % în iunie 2008 .
Şi nu în ultimul rând trebuie precizat că în doar patru ani ai guvernării Tăriceanu s-au atras de doua ori mai multe investiţii străine decât în cei 14 ani anteriori, România reprezentând un model de creştere economică susţinută, ocupând locul doi în Europa.
Dacă mai adăugăm faptul că România a devenit membră a Uniunii Europene în 2007 putem contura acea personalitate politică –liberală a cărei chintesenţă o reprezintă slujirea cu credinţă a poporului român.”
Organizaţia PLR Neamţ